C***** A***** C*********
PetentI***** B**** (**** S**** P*** N** 1***** D** 0**********
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de C A-C în contradictoriu cu intimata I.P.J împotriva procesului verbal seria PBCX nr. 197229 încheiat la data de 01.02.2019. Modifică procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria PBCX nr. 197229 încheiat la data de 01.02.2019 în sensul că înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 870 lei aplicată petentului pentru săvârşirea faptei contravenţionale prevăzută de art. 148 alin.2 din H.G nr.1391/2006 şi sancţionată de art. 101 alin.1 pct.13 din O.U. G nr.195/2002 cu sancţiunea avertismentului. Atenţionează petentul contravenient asupra pericolului social al faptelor săvârşite şi îi recomandă să respecte dispoziţiile legale, conform art. 7 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Bacău. Pronunţată astăzi, 11.07.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Hotarare 4114/2019 din 11.07.2019Amână pronunţarea pentru 11 iulie 2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată astăzi, 03 iulie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.07.2019Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 03.07.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 iunie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.06.2019Amana cauza la data de 24.06.2019, pentru lipsă martori
Incheiere de sedinta din 13.05.2019Amana cauza la data de 13.05.2019, pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 09.04.2019