Dosar 173/1371/2018* din 08.07.2019

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 173/1371/2018*
Data dosar:
08.07.2019
Instanta:
Curtea de Apel Târgu Mureș
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.10.2019 la ora 08:30

    Complet: C5 ACFP
  • Respingere apel

    Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii Municipiul Timişoara şi Compania Locală de Termoficare Colterm SA împotriva sentinţei nr.25/19.04.2019 pronunţate de Tribunalul Specializat Mureş, în dosarul nr. 173/1371/2018*. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Tîrgu Mureş. Pronunţată în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. C. proc. civ., azi,30.10.2019.------------Având în vedere că d-na judecător Cristina Moldovan este în concediu medical, pentru respectarea termenului de redactare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în completele colegiale din care face parte, dosarele alocate spre redactare d-nei judecător vor fi redistribuite celorlalţi membri ai completelor ce au pronunţat hotărârile judecătoreşti respective.

    Hotarare 387/2019 din 30.10.2019
  • Sedinta din data de 23.10.2019 la ora 8:30

    Complet: C5 ACFP
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru deliberare, va amâna pronunţarea pentru data de 30 octombrie 2019, urmând ca soluţia ce va fi pronunţată să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.10.2019
  • Sedinta din data de 09.10.2019 la ora 9:00

    Complet: C5 ACFP
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru deliberare, va amâna pronunţarea pentru data de 23 octombrie 2019, urmând ca soluţia ce va fi pronunţată să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD