P*** M***** E*****
PetentI************ D* P****** J******* B****
IntimatAdmite, în parte, acţiunea civilă având ca obiect „plângere contravenţională” formulată de petentul P*** M***** E*****, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN BUZĂU. Anulează, în parte, procesul verbal seria PBZX nr. 0236449/29.11.2019 în ceea ce priveşte contraven?ia prevăzută de disp. art. 101 alin. 1 pct. 10 din OUG nr. 195/2002 şi înlătură toate măsurile dispuse în baza acesteia. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 870 lei aplicate pentru încălcarea disp. art. 101 alin. 1 pct. 6 din OUG nr. 195/2002, cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Buzău. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 30.10.2020.
Hotarare 4938/2020 din 30.10.2020Având nevoie de timp suplimentar pentru a delibera, amână pronunţarea pentru data de 30.10.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 16.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.10.2020Amână pronunţarea pentru data de 16.10.2020, pronunţarea urmând a fi făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2020administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 21.07.2020În temeiul prevederilor art. 42 alin. 1 şi 6 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, al prevederilor art. 1 din Hotărârea nr. 417/24.03.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru Judecători şi al prevederilor Hotărârii nr. 10/27.03.2020 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Ploieşti, constată cauza suspendată de drept pe durata stării de urgenţă. În temeiul prevederilor art. 42 alin. 1 şi 8 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, la încetarea stării de urgenţă se va dispune din oficiu repunerea pe rol a cauzei.
Rezolutie din 02.04.2020