S* E******* N****** S**
ReclamantW*** A** H****** K*** B*******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 250 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), reprezentând compensaţie pentru întârzierea zborului conform art. 7 alin. 1 lit. a din Regulamentul CE 261/2004. Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului principal de 250 euro (echivalent în lei la data plăţii), începând cu data de 17.09.2019 şi până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.02.2020.
Hotarare 782/2020 din 07.02.2020Amână pronunţarea la data de 07 februarie 2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2020