C********* L******* M*****
Contestator CondamnatÎn baza art. 425 1 alin.7 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite contestaţia formulată de condamnata C********* L******* M*****, în prezent aflată în Penitenciarul de Femei Tîrgşor, împotriva sentinţei penale nr.1604/12.09.2019 pronunţată de Judecătoria Ploieşti. Desfiinţează sentinţa şi rejudecând cauza în fond, admite cererea de liberare conditionata formulata de condamnata C********* L******* M*****, în prezent aflată în Penitenciarul de Femei Tîrgşor, aflata în executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 318/2017 pronunţată de Tribunalul Dambovita. Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 100 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei C********* L******* M*****, în prezent aflată în Penitenciarul de Femei Tîrgşor, de sub puterea M.E.P.I nr. 424/2017 emis de Tribunalul Dambovita, dacă nu este reţinuta sau arestata în altă cauză. Atrage atenţia condamnatei asupra disp. art.104 Cod penal privind revocarea liberării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere (intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei , respectiv 21.05.2020 ). În baza art. 274 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare efectuate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 noiembrie 2019.
Hotarare 535/2019 din 05.11.2019