F****** M**** I*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. (1), (4) şi (10) din Codul de procedură penală, raportat la art. 83 din Codul penal, stabileşte în sarcina inculpatului F.M.I., pedeapsa de un an şi două luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prev. de art. 336 alin. (1) din Codul penal. În temeiul art. 83 din Codul penal, amână aplicarea pedepsei închisorii astfel stabilită, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 84 din Codul penal, ce urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 85 alin. (1) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86 alin. (1) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune Sibiu. În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal, impune inculpatului să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Asociaţiei ”Dr. Carl Wolff” Cămin Persoane Vârstnice - Centrul de Îngrijire Paliativă Hospice - Sibiu sau în cadrul Bibliotecii Judeţene Astra - Sibiu, pe o perioadă de 60 de zile, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul art. 86 alin. (2) din Codul penal, supravegherea executării obligaţiilor prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal se va efectua de către Serviciul de Probaţiune Sibiu. Potrivit art. 404 alin. (3) din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 din Codul penal, în sensul revocării amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 272 şi art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 360 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 260 de lei aferentă urmăririi penale şi suma de 100 de lei în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2019.
Hotarare 863/2019 din 30.09.2019Stabileşte termen de pronunţare la data de 30.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2019