Dosar 1747/99/2015* din 29.11.2019

luarea de mită (art.289 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1747/99/2015*
Data dosar:
29.11.2019
Instanta:
Curtea de Apel Iași
Departament:
NCPP-Secţia penală şi pt cauze cu minori
Obiect:
luarea de mită (art.289 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.11.2020 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Apel_6
  • Agravarea pedepsei

    În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală, admite apelurile declarat de P.Î.C.C.J. – D.N.A. – Serviciul Teritorial Iaşi şi de inculpaţii Dorobăţ Carmen Mihaela şi D****** G******* împotriva sentinţei penale nr. 917/12.07.2019, pronunţate de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 1747/99/2015. În temeiul art. 423 din Codul de procedură penală, desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare: 1. Modifică dispoziţiile privind aplicarea pedepsei complementare inculpatei Dorobăţ Carmen Mihaela atât pe lângă fiecare pedeapsă principală, cât şi pe lângă pedeapsa principală rezultantă, în sensul că interzice exercitarea dreptului prev. de art. 66 lit. g din Codul penal, respectiv dreptul de a ocupa funcţia de cadru didactic în învăţământul public şi privat. Majorează durata pedepsei complementare aplicată atât pe lângă fiecare pedeapsă principală, cât şi pe lângă pedeapsa principală rezultantă, la 5 ani. Modifică dispoziţiile privind aplicarea pedepsei accesorii inculpatei Dorobăţ Carmen Mihaela atât pe lângă fiecare pedeapsă principală, cât şi pe lângă pedeapsa principală rezultantă, în sensul că interzice exercitarea dreptului prev. de art. 66 lit. g din Codul penal, respectiv dreptul de a ocupa funcţia de cadru didactic în învăţământul public şi privat. Majorează durata termenului de supraveghere, potrivit art. 92 alin. 1 din Codul penal de la 3 ani, la 4 ani. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata are obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de probaţiune Iaşi sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Înlătură dispoziţia privind deducerea duratei măsurilor preventive din durata pedepsei aplicate inculpatei Dorobăţ Carmen Mihaela. Constată că inculpata Dorobăţ Carmen Mihaela a fost reţinută, arestată preventiv şi arestată la domiciliu în prezenta cauză în perioada 30.01.2015 – 08.05.2015, inclusiv. 2. Modifică dispoziţia privind aplicarea pedepsei complementare inculpatului D****** G******* pe lângă pedeapsă principală stabilită pentru infracţiunea de luare de mită în sensul că interzice exercitarea dreptului prev. de art. 66 lit. g din Codul penal, respectiv dreptul de a ocupa funcţia de cadru didactic în învăţământul public şi privat. Majorează durata pedepsei complementare aplicată atât pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru infracţiunea de luare de mită, la 5 ani. Modifică dispoziţia privind aplicarea pedepsei accesorii inculpatului D****** G******* pe lângă pedeapsă principală stabilită pentru infracţiunea de luare de mită în sensul că interzice exercitarea dreptului prev. de art. 66 lit. g din Codul penal, respectiv dreptul de a ocupa funcţia de cadru didactic în învăţământul public şi privat. În temeiul art. 67 alin. 1 din Codul penal, aplică inculpatului D****** G*******, pe lângă pedeapsa principală de 9 luni închisoare stabilită pentru infarcţiunea de fals intelectual, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. 1 lit. a, b, g ?i k din Codul, respectiv: dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de cadru didactic în învăţământul public şi privat ?i dreptul de a ocupa o func?ie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 5 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 din Codul penal, aplică inculpatului D****** G*******, pe lângă pedeapsa principală de 9 luni închisoare stabilită pentru infarcţiunea de fals intelectual, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. 1 lit. a, b, g ?i k din Codul, respectiv: dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de cadru didactic în învăţământul public şi privat ?i dreptul de a ocupa o func?ie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a din Codul penal, aplică inculpatului D****** G*******, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. 1 lit. a, b, g ?i k din Codul, respectiv: dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de cadru didactic în învăţământul public şi privat ?i dreptul de a ocupa o func?ie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 5 ani. În temeiul art. 45 alin. 5 din Codul penal, aplică inculpatului D****** G*******, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. 1 lit. a, b, g ?i k din Codul, respectiv: dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de cadru didactic în învăţământul public şi privat ?i dreptul de a ocupa o func?ie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. Majorează durata termenului de supraveghere, potrivit art. 92 alin. 1 din Codul penal de la 3 ani, la 4 ani. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b din Codul de procedură penală, pe durata termenului de supraveghere inculpatul are obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de probaţiune Iaşi sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Înlătură dispoziţia privind deducerea duratei măsurilor preventive din durata pedepsei aplicate inculpatului D****** G*******. Constată că inculpatul D****** G******* a fost reţinut şi arestat preventiv în prezenta cauză în perioada 31.01.2015 – 16.03.2015 inclusiv. 3. Reduce măsura asiguratorie a sechestrului instituită prin Ordonanţa nr. 18/P/2015 din data de 10.03.2015, filele 449-451 vol. 1 ds.u.p., la suma de 12.200 euro. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. f din Codul de procedură penală, dispune restituirea către inculpaţii Dorobăţ Carmen Mihaela şi D****** G******* a sumei de 200 euro ridicată cu ocazia efectuării percheziţiei din data de 30.01.2015, consemnată la B.C.R. – Sucursala Iaşi, conform chitanţei de depunere numerar nr. 2015031100011345/11.03.2015. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare efectuate pentru soluţionarea apelurilor rămân în sarcina statului. În temeiul art. 275 alin. 6 din Codul de procedură penală, suma de 300 lei reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul apelant D****** G*******, av. Mîţă Baciu Cezar, conform delegaţiei nr. 2256/14.01.2020, rămâne în sarcina statului şi se avansează Baroului Iaşi din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.11.2020.

    Hotarare 896/2020 din 20.11.2020
  • Sedinta din data de 06.11.2020 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Apel_6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 20.11.2020, faţă de dispoziţiile art. 123 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.11.2020
  • Sedinta din data de 15.10.2020 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Apel_6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 06.11.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.10.2020
  • Sedinta din data de 01.10.2020 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Apel_6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 15.10.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.10.2020
  • Sedinta din data de 17.09.2020 la ora 13:30

    Complet: NCPP-Penal-Apel_6
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte pronunţarea în cauză la data de 01.10.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.09.2020
  • Sedinta din data de 23.07.2020 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Apel_6
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 17.09.2020, ora 13.30, pentru a da posibilitatea inculpatei Dorobăţ Carmen Mihaela să se prezinte şi pentru a se formula concluzii pe fondul apelurilor.

    Incheiere de sedinta din 23.07.2020
  • Sedinta din data de 06.07.2020 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Apel_6
  • Amână cauza

    În temeiul art. 420 alin. 5 rap. la art. 100 alin. 2 din Codul de procedură penală, admite cerere de audiere în calitate de martor a numitei Galeru Ramona Alexandra, sens în care aceasta va fi citată pentru termenul din 23.07.2020, ora 09:00. Respinge ca nefondate celelalte cereri privind administrarea de probe. Respinge ca nefondată cererea privind emiterea unei adrese către D.N.A. – S.T. Iaşi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.07.2020.

    Incheiere de sedinta din 06.07.2020
  • Sedinta din data de 23.06.2020 la ora 14:00

    Complet: NCPP-Penal-Apel_6
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 23.07.2020, ora 09.00, pentru când se revine cu citarea martorilor Gherghel Maria Isabela şi Stocker Carina Beatrix.

    Incheiere de sedinta din 23.06.2020
  • Sedinta din data de 26.05.2020 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Apel_6
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 23.06.2020, ora 14:00, în vederea administrării probatoriului încuviinţat.

    Incheiere de sedinta din 26.05.2020
  • Sedinta din data de 26.05.2020 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Apel_6
  • Stare de urgenta

    Constată că la data de 16.03.2020 a intervenit suspendarea de drept pe durata stării de urgenţă a judecării cauzei nr. 1747/99/2015*, conform art. 43 alin. 2 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212/16.03.2020.

    Rezolutie din 20.03.2020
  • Sedinta din data de 25.05.2020 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Apel_6
  • Termen intermediar

    Admite cererea inculpaţilor Dorobăţ Carmen Mihaela şi D****** G******* privind ridicarea măsurilor de protecţie pentru martorul cu identitate protejată Georgescu Filip. În temeiul art. 128 alin. 3 rap. la art. 126 alin. 5 şi alin. 6 din Codul de procedură penală, cu referire la Decizia C.C.R. nr. 248/2019, constată încetată calitatea de martor ameninţat şi ridică măsurile de protecţie pentru martorul cu identitate protejată Georgescu Filip, dispuse prin Ordonanţa procurorului din data de 29.01.2015 în dosarul nr. 18/P/2015. Constată că identitatea reală a martorului este Mîrţ Ştefan, (...). Prezenta încheiere nu se păstrează în condiţii de confidenţialitate. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă de cameră de consiliu, astăzi, 25.05.2020.

    Incheiere de sedinta din 25.05.2020
  • Sedinta din data de 31.03.2020 la ora 12:00

    Complet: NCPP-Penal-Apel_6
  • Termen preschimbat

    Termen preschimbat la data de 26.05.2020.

  • Sedinta din data de 03.03.2020 la ora 12:00

    Complet: NCPP-Penal-Apel_6
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 31.03.2020, în vederea administrării probatoriului încuviinţat.

    Incheiere de sedinta din 03.03.2020
  • Sedinta din data de 04.02.2020 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Apel_6
  • Amână cauza

    Amână cauza şi stabileşte termen la data de 03.03.2020, ora 12:00, având în vedere Hotărârea nr. 1 din 21 ianuarie 2020 a Adunării generale a judecătorilor Curţii de Apel Iaşi.

    Incheiere de sedinta din 04.02.2020
  • Sedinta din data de 21.01.2020 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Apel_6
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare formulată de inculpaţii apelanţi. Amână cauza şi stabileşte termen de judecată la data de 04.02.2020.

    Incheiere de sedinta din 21.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD