G******* I***** A*****
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin.2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G******* I***** A*****, cercetat în stare de detenţie, fiind în executarea unei pedepse, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Constată că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul G******* I***** A***** a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2114/31.05.2018 pronunţată de Judecătoria Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 1379/12.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova( faptă comisă la data de 20/21.09.2017), respectiv prin sentinţa penală nr. 99/10.10.2018 pronunţată de Judecătoria Balş, definitivă prin decizia penală nr. 495/02.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova( faptă comisă la data de 20/21.09.2017). Constată că prin sentinţa penală nr. 1750/03.06.2019 pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosar nr. 10652/215/2019, definitivă prin necontestare la data de 19.06.2019, în baza art. 585 Cod procedură penală, s-a admis cererea de contopire a celor două sentinţe mai sus-menţionate. Descontopeşte pedeapsa rezultantă principală de 3 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa complementară şi cea accesorie prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d şi h Cod penal, aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 1750/03.06.2019 pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosar nr. 10652/215/2019, definitivă prin necontestare la data de 19.06.2019, înlătură provizoriu sporul de 6 luni închisoare şi repune în individualitatea lor pedepsele, după cum urmează: -1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. 1, 4 din c. pen. rap. la art. 193 alin. 2 c. pen. (faptă comisă la data de 20/21.09.2017), aplicată prin sentinţa penală nr. 2114/31.05.2018 pronunţată de Judecătoria Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 1379/12.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova; -3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 233 c. pn. rap. la art. 234 Cod penal (faptă comisă la data de 20/21.09.2017); -în baza art. 66 alin. 1 Cod penal, aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, h din c. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c din c. pen, astfel cum s-a dispus prin s.p. 99/10.10.2018 pronunţată de Judecătoria Balş, definitivă prin d.p. 495/02.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova. -în baza art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, h din c. pen. a căror exercitare este interzisă ca pedeapsă complementară şi care se execută din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, astfel cum s-a dispus prin s.p. 99/10.10.2018 pronunţată de Judecătoria Balş, definitivă prin d.p. 495/02.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova . În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal ?i art. 40 alin. 1 Cod penal, contopeşte pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa de 1 an închisoare şi aplică inculpatului G******* I***** A***** pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse( 10 luni), inculpatul urmând să execute pedeapsa finală de 3 ani şi 10 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică pe lângă pedeapsa principal rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d şi h Cod penal, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin.1 lit. c Cod penal. În baza art. 45 alin. 5 raportat la art. 45 alin. 1 Cod penal, interzice, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d şi h Cod penal, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, ce se execută până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 72 alin.1 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu de la 21.09.2017 la 31.05.2018, astfel cum s-a dispus prin sentinţa penală nr. 2114/31.05.2018 pronunţată de Judecătoria Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 1379/12.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova. În temeiul art. 40 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la 12.10.2018 la zi. Dispune anularea MEPI nr. 1800/2019 din data de 20.06.2019 emis de Judecătoria Craiova şi emiterea unui nou mandat de executare al pedepsei închisorii conform prezentei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale anterioare, care nu contravin prezentei. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul G******* I***** A***** în parte la plata sumei de 1044 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 744 de lei este aferentă fazei de urmărire penală. În temeiul 274 alin. 1, teza finală Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu desemnat în faza de cameră preliminară pentru inculpat în cuantum de 627 lei rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei . Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 octombrie 2019.
Hotarare 2766/2019 din 03.10.2019În temeiul dispoziţiilor art. 391 alin. 1 din Codul de procedură penală, stabileşte termen pentru pronunţare la data de 03 octombrie 2019, instanţa având nevoie de timp pentru a delibera. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 septembrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2019În vederea ataşării sentin?ei penale nr. 1750/2019 a Judecătoriei Craiova
Incheiere de sedinta din 06.09.2019