S********* M**** C** S**
Apelant ReclamantC***** C* F****************** F******** (***
Intimat PârâtS********* O*** S**
Intimat PârâtRespinge cererea de îndreptare a erorii materiale din conţinutul deciziei civile nr. 463 din data de 22.07.2020, formulată de OOPS SRL, ca neîntemeiată. Cu aceeaşi cale de atac ca şi fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.396 alin.2 Cod procedură civilă, astăzi, 23.10.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 23.10.2020Admite apelul formulat de apelanta-reclamantă Merth-Com SRL împotriva sentinţei civile nr. 903 din data de 03.10.2019 ?i a încheierii de ?edin?ă din 08.05.2019, pronunţate de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, intimate fiind pârâtele Cazacu C. Fănel IF ?i OOPS SRL. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că: Admite în parte acţiunea formulată (?i modificată) de către reclamanta Merth-Com SRL în contradictoriu cu pârâtele Cazacu C. Fănel IF ?i OOPS SRL. Obligă pe pârâta Cazacu C. Fănel IF la plata către reclamantă a sumei de 614 Euro (în echivalent lei la data plăţii), reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului spaţiu comercial în suprafaţă de 47 mp situat în Câmpulung Moldovenesc str. Gheorghe Doga FN, jud. Suceava, pentru perioada 01.09.2017 – 19.10.2017. Obligă pe pârâta Cazacu C. Fănel IF la plata către reclamanta Merth-Com SRL a sumei de 205 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru redusă proporţional cu pretenţiile admise şi compensează cheltuielile de judecată suportate de aceste două părţi cu titlu de onorariu avocaţial. Menţine celelalte dispoziţii din sentinţa apelată care nu sunt contrare prezentei decizii. Obligă pârâta Cazacu C. Fănel IF la plata către reclamanta Merth-Com SRL a sumei de 102,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru redusă proporţional cu pretenţiile admise şi compensează cheltuielile de judecată suportate de aceste două părţi cu titlu de onorariu avocaţial. Respinge cererea intimatei-pârâte OOPS SRL de obligare a apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată din apel, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs depunându-se la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.396 alin.2 Cod procedură civilă, astăzi, 22.07.2020.
Hotarare 463/2020 din 22.07.2020Amână pronunţarea la data de 22.07.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.07.2020În temeiul art. 42 alin. 6 din Decretul de instituire a stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16.03.2020 rap. la art. 412 alin.1 pct. 8 din Codul procedură civilă, suspendă de drept, pe durata stării de urgen?ă instituite, judecata apelului formulat. Cu drept de recurs separat, pe toată durata suspendării, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 18.03.2020.