K***** I***** I********** R* S*
CreditorC****** A*******
DebitorAdmite în parte cererea de valoarea redusă formulată de reclamanta K***** I***** I********** R* S*, în contradictoriu cu pârâta C****** A*******. Obligă pârâtal să plătească către reclamantă suma de 316,2 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate precum şi suma de 241,75 lei reprezentând rest de plată pentru terminalul achiziţionat de la reclamantă cu plata preţului în rate. Obligă pârâta să plătească către reclamantă suma de 171,34 lei cu titlu de penalităţi de întârziere contractuale aferente debitului principal în sumă de 316,2, în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, calculate până la data de 29.05.2017, precum şi în continuare până la plata integrală a debitului. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Respinge în rest pretenţiile reclamantei, ca neîntemeiate. Executorie de drept. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.03.2020.
Hotararecameraconsiliu630/2020 din 12.03.2020Amână pronunţarea
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2020pentru ca partea creditoare să depună dovada încheierii contractelor pentru toate abonamentele menţionate în facturi precum şi să indice în concret terminalul cu plata în rate a cărui contravaloare o solicită prin cerere cu arătarea şi depunerea înscrisurilor doveditoare a acestei creanţe
Incheiere de sedinta din 16.01.2020