Z****** D****
ReclamantL******* I*****
PârâtL******* I*****
PârâtZ****** A********
ReclamantP**** I****
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantii Z****** A******** şi Z****** D**** Constata ca reclamantii au exercitat asupra imobilului înscris în C.F. nr. 267 Sasca Montană, o posesie utila pe o perioada mai mare de 20 de ani de la moartea proprietarilor tabulari, L******* I***** şi L******* I*****, prezumate decedate de către instanţă, cu cel puţin 21 de ani înainte de momentul introducerii prezentei acţiuni, motiv pentru care, in temeiul art.28 si art.130 din DL 115/1938, constată că reclamantii au dobandit dreptul de proprietate prin uzucapiune, asupra acestui imobil. Dispune înscrierea provizorie a dreptului de proprietate al reclamantilor asupra imobilului înscris în C.F. nr. 267 Sasca Montană, urmând ca intabularea sa se facă după rămânerea definitiva a hotărârii. Cu drept de apel, în 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune, inclusiv motivele, sub sanctiunea nulitătii, la Judecătoria Oravi?a. Pronunţată azi, 28.10.2021 prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 901/2021 din 28.10.2021Amână pronun?area cauzei la data de 28.10.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.10.2021Reestimează durata necesară solu?ionării procesului la 3 luni. Admite cererea de amânare formulată de avocatul reclaman?ilor. Amână judecarea cauzei ?i acordă termen de judecată pentru data de 14.10.2021, ora 14,00, C5, termen cunoscut de reclaman?i ?i pârâ?ii Ladauscki Iudi?a, P**** I**** ?i Comuna Sasca Montană ?i pentru care se vor cita pârâ?ii Ladauschi Iohana, Strănutu Carla Angelica, Bândul Manuela Gabriela, Lăpădat Giany Petru ?i Toader Cristian Florin Mircea. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.09.2021.
Incheiere de sedinta din 16.09.2021Reestimează durata necesară solu?ionării procesului la 4 luni. Admite cererea de amânare formulată de avocatul reclaman?ilor. Amână judecarea cauzei ?i acordă termen de judecată pentru data de 16.09.2021, termen cunoscut de reclaman?i ?i pârâ?ii Ladauscki Iudi?a, P**** I**** ?i Comuna Sasca Montană ?i pentru care se vor cita pârâ?ii Ladauschi Iohana, Strănutu Carla Angelica, Bândul Manuela Gabriela, Lăpădat Giany Petru ?i Toader Cristian Florin Mircea. Emite adresă către O.C.P.I. Cara?-Severin – Biroul de carte funciară Oravi?a, pentru a comunica o copie pentru uz oficial de pe extrasul de c.f. 267 Sasca Montană ?i copie coală CF. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.06.2021.
Incheiere de sedinta din 03.06.2021Cu ocazia deliberării, instanţa apreciază că se impune completarea cercetării judecătoreşti cu privire la datele de identificare ale imobilului ce face obiectul cauzei, imobil intabulat in CF 267 Sasca Montană, sens în care, în condiţiile art 400 Cod Pr. Civilă va dispune repunerea cauzei pe rol, stabilind termen de judecată pentru data de 03.06.2021, termen pentru care se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.04.2021.
Incheiere de sedinta din 22.04.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 22.04.2021. Dată şi citită în şedinţa publică din data de 08.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.04.2021Reestimează durata necesaară soluţionării procesului la 2 luni. Încuviinţează reclamanţilor proba testimonială. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 08.04.2021, ora 13.00, termen cunoscut de reclamanţi şi pentru care se citează pârâta Comuna Sasca Montană, prin primar şi martorii propuşi de reclamanţi Untan Constantin şi Joldeş Ana. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.03.2021.
Incheiere de sedinta din 11.03.2021Încuviinţează cererea de amânare formulată de avocat Stoia Corina Elena. Stabileşte un nou termen de judecată la data de 11.03.2021, ora 12.00, termen cunoscut de reclamanţi şi pentru care se citează pârâta Comuna Sasca Montană, prin primar. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.01.2021.
Incheiere de sedinta din 28.01.2021Reconsidera durata estimată iniţial a cercetării procesului la o lună. Ia act de faptul că reclamanţii renunţă la judecată faţă de pârâţii LADAUSKI IUDIŢA şi L******* I*****. Introduce în cauză, în calitate de pârâtă COMUNA SASCA MONTANĂ, PRIN PRIMAR. Amână judecarea cauzei la data de 28.01.2021, termen cunoscut de reclamanţi şi pentru care se citează pârâta Comuna Sasca Montană, prin primar. O dată cu citaţia se comunică pârâtei un exemplar de pe cererea adiţională. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14.01.2021.
Incheiere de sedinta din 14.01.2021Admite cererea de amânare formulată de avocat Stoia Corina. Amână judecarea cauzei la data de 14.01.2021, termen cunoscut de părţi. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26.11.2020.
Incheiere de sedinta din 26.11.2020Reestimează durata cercetării procesului la 2 luni. Admite cererea de amânare formulată de reclamanţi, prin avocat. Reclamanţii vor depune precizare de acţiune, cu privire la părţi şi obiectul cererii precum şi acte de stare civilă. Prorogă discutarea probatoriului. Amână judecarea cauzei la 26.11.2020, termen cunoscut de părţi. Pronunţată în şedinţa publică de la 01.10.2020.
Incheiere de sedinta din 01.10.2020Reestimează durata 5 luni. Clarificarea cadrului procesual, punerea în vederea reclamantei prin avocat de a preciza cererea de chemare în judecată, cu indicarea calităţii fiecăruia dintre părţi şi de a depune acte de stare civilă. Reclamanţii prin avocat vor depune precizare de acţiune, cu indicarea calităţii fiecăruia dintre părţi şi vor depune acte de stare civilă. Amână judecarea cauzei la 01.10.2020, termen cunoscut de reclamanţi prin avocat şi pârâţi şi în vederea clarificării cadrului procesual. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.07.2020.
Incheiere de sedinta din 14.07.2020Introducerea în cauză şi citarea în calitate de pârâţi a numiţilor P**** I**** – fiică lui Lăpădat Petru şi Lăpădat Ioana, TOADER CRISTIAN FLORIN MIRCEA – fiul lui Toader Nicoleta – decedată, BÂNDUL MANUELA GABRIELA- fiica lui Toader Nicoleta – decedată, STRĂNUTU CARLA ANGELICA – fiica lui Lăpădat Milan – decedat şi LĂPĂDAT GIANY PETRU – fiul lui Lăpădat Milan, toţi - moştenitori după defuncţii Lăpădat Petru şi Lăpădat Ioana. Amână judecarea cauzei la 14.07.2020, termen cunoscut de reclamanţi prin avocat şi pârâţi şi pentru care se vor cita pârâţii P**** I**** – fiică lui Lăpădat Petru şi Lăpădat Ioana, TOADER CRISTIAN FLORIN MIRCEA – fiul lui Toader Nicoleta – decedată, BÂNDUL MANUELA GABRIELA- fiica lui Toader Nicoleta – decedată, STRĂNUTU CARLA ANGELICA – fiica lui Lăpădat Milan – decedat şi LĂPĂDAT GIANY PETRU – fiul lui Lăpădat Milan, toţi - moştenitori după defuncţii Lăpădat Petru şi Lăpădat Ioana. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.06.2020.
Incheiere de sedinta din 16.06.2020În baza Decret nr 240/14.04.2020 al Pre?edintelui României, privind prelungirea stării de urgen?ă pe teritoriul României, cu raportare la art. 42 alin.6 din Decretul nr 195/16.03.2020 al Pre?edintelui României, se suspendă de plin drept pe durata stării de urgen?ă judecarea prezentei cauze .
Rezolutie din 12.05.2020Constată că a fost preschimbat termenul de judecată iniţial, pentru data de 12.05.2020, C4 materie civilă, şedinţă publică. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.03.2020.
Incheiere de sedinta din 17.03.2020Preschimbă termenul de judecată stabilit în cauză şi stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 12.05.2020, termen pentru care se vor cita părţile. Fără cale de atac. Dată în cameră de consiliu azi, 13.03.2020.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020Admite cererea de amânare formulată de avocat Stoia Corina în substituirea avocatului ales Dimitrovici Nicoleta al reclamanţilor, în vederea prezentării de dovezi, cu privire la decesul cumpărătorilor Lăpădat Petru şi Lăpădat Ioana, respectiv dezbaterea succesiunii, după cumpărătorii defuncţii - Lăpădat Petru şi Lăpădat Ioana de la Camera Notarilor Publici Timişoara, precum şi a depune o precizare de acţiune în vederea indicării succesorilor cumpărătorilor defuncţi - Lăpădat Petru şi Lăpădat Ioana, numele şi adresa acestor succesori. Ca reclamanţii prin avocat a aduce dovezi cu privire la decesul cumpărătorilor Lăpădat Petru şi Lăpădat Ioana, respectiv dezbaterea succesiunii, după cumpărătorii defuncţii - Lăpădat Petru şi Lăpădat Ioana de la Camera Notarilor Publici Timişoara, precum şi a depune o precizare de acţiune în vederea indicării succesorilor cumpărătorilor defuncţi - Lăpădat Petru şi Lăpădat Ioana, numele şi adresa acestor succesori, sub sancţiunea suspendării cauzei. Amână judecarea cauzei la 17.03.2020, termen cunoscut de reclamanţi prin avocat şi pârâţi. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.02.2020.
Incheiere de sedinta din 18.02.2020Amână judecarea cauzei la 18.02.2020, termen cunoscut de reclamanţi prin avocat şi pentru care vor cita pârâţii.
Incheiere de sedinta din 07.01.2020