G**** C******
Apelant InculpatAdmite apelul declarat de inculpatul G**** C****** împotriva sentinţei penale nr. 2288/11.12.2018 a Judecătoriei Braşov, pe care o desfiinţează sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor, al cuantumului pedepsei rezultante şi al duratei de supraveghere. Rejudecând cauza în aceste limite, Reduce pedeapsa aplicată inculpatului G**** C****** pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 2 C.pen., de la 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare la 6 (şase) luni închisoare. Reduce pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen, de la 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare. În temeiul art. 38 alin. 1 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre inculpatul G**** C****** urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) luni închisoare la care se adaugă sporul fix de 1/3 din pedeapsa de 6 (şase) luni, respectiv 2 (două) luni închisoare, în final executând o pedeapsă de 1 (un) închisoare. Reduce termenul de supraveghere determinat conform art. 92 Cod penal, de la 3 ani la 2 ani. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 aprilie 2019. DECIZIA PENALĂ NR. 355/Ap/18.04.2019
Hotarare 355/2019 din 18.04.2019Având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, în temeiul dispoziţiilor art. 391 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea asupra cauzei la data de 18 aprilie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.04.2019Admite cererea formulată de inculpatul G**** C****** (cu datele de la dosar) şi în baza art. 411 Cod procedură penală repune inculpatul în termenul de apel. În baza art. 411 alin. 2 rap. la art. 416 Cod procedură penală anulează formele de executare ale sentinţei penale nr. 2288/11.12.2018 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul penal nr. 17529/197/2018. Stabileşte termen pentru judecarea apelului promovat de inculpatul G**** C****** împotriva sentinţei penale nr. 2288/11.12.2018 pronunţată de Judecătoria Braşov, la data de 4.04.2019. Definitivă Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.03.2019
Incheiere de sedinta din 14.03.2019Având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, în temeiul dispoziţiilor art. 391 Cod procedură penală, amână pronunţarea cauzei pentru data de 14 martie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.03.2019