M********* G*********
PetentS***** A*** V******
IntimatAdmite cererea formulată de petentul U.A.T. M********* G*********, reprezentată prin Nagy Zoltan în calitate de Primar, în contradictoriu cu intimatul S***** A*** V****** şi în consecinţă: Dispune înlocuirea amenzii contraven?ionale de 160 lei aplicată intimatului prin Procesul-verbal de contravenţie seria PMSY nr. 0012819 din 15.07.2017 încheiat de Postul de Poliţie Ruşii-Munţi, cu sancţiunea obligării sale de a presta activităţi în folosul comunităţii pe durata a 20 ore la dispoziţia Municipiului Gheorgheni, urmând ca aceasta, în calitate de autoritate de la domiciliul contravenientului, să stabilească felul activităţii pe care acesta o va presta. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Gheorgheni. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 10.06.2020.
Hotarare 692/2020 din 10.06.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură.
Îndeplinirea procedurii de citare cu intimatul.
Incheiere de sedinta din 29.01.2020