C***** M***********
IntimatC***** E*****
IntimatB**** T*********** S***
ApelantRespinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta B. T. SA în contradictoriu cu intimaţii C. MI. M. şi C. E., împotriva sentinţei civile nr. 2492/3 decembrie 2018 pronunţate în dosarul nr. 1752/328/2018 de către Judecătoria Turda, pe care o păstrează în întregime. Obligă apelanta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei în cuantum de 3.800 lei, reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, recurs care va fi depus la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 6 septembrie 2021.
Hotarare 947/2021 din 06.09.2021Suspendat în baza dispoz.art. 242 C.pr.civ.
Incheiere suspendare din 05.04.2021Repune cauza pe rol.Amână soluţionarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată pentru data de 5 aprilie 2021, sala 102, ora 12,00, în vederea depunerii la dosar a punctelor de vedere cu privire la aspectele solicitate la acest termen de judecată, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.Pune în vedere părţilor să depună la dosar punctul de vedere cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată şi, cu respectarea aceluiaşi termen, să îl comunice părţii adverse.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 februarie 2021.
Incheiere de sedinta din 08.02.2021În baza art. 413 alin. 1 pct. 1 NCPC dispune suspendarea judecării cauzei.
Incheiere suspendare din 13.01.2020