C***** S** F*****
CondamnatÎn temeiul art. 533 alin. (1) Cod procedură penală raportat la art. 86 Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 6 Cod penal, constată că petentul Ciurea Şt. Florea s-a reabilitat de drept cu privire la pedeapsa de 4 luni închisoare condamnat prin sentinţa penală nr. 312 pronunţată la data de 25.06.2004 de Judecătoria Corabia în dosarul nr. 1104/2004, definitivă prin decizia penală nr. 346/2004 pronunţată la data de 29.09.2004 de Tribunalul Olt şi cu privire la pedeapsa de 3 luni închisoare condamnat prin sentinţa penală nr. 291 pronunţată la data de 20.05.2005 de Judecătoria Corabia în dosarul nr. 933/2005, definitivă prin nerecurare la data de 08.06.2005, la implinirea termenului de incercare de 2 ani şi 4 luni, respectiv la data de 04.10.2007. În temeiul art. 537 Cod de procedură penală dispune ca, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale de reabilitare, să fie efectuată menţiune despre aceasta pe hotărârea prin care s-a pronunţat condamnarea pentru care s-a dispus reabilitarea. În temeiul art. 275 alin. (3) din Noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Soluţia se comunică potrivit dispoziţiilor art. 407 Cod de procedură penală. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.06.2020.
Hotarare 73/2020 din 23.06.2020Stabileste data pronuntarii la 23.06.2020. Pronuntata in sedinta publica azi 18.06.2020.
Incheiere de sedinta din 18.06.2020Se suspendă de drept judecarea cauzei pe durata stării de urgenţă. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă judecătorul sau instanţa de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată şi efectuarea actelor de procedură, prin repunerea cauzei pe rol, cu citarea părţilor şi asigurarea dreptului la apărare, după caz. Pronunţată în şedinţa publica, azi, 09.04.2020.
Incheiere suspendare din 09.04.2020Amana cauza pentru a se emite adresa la Biroul executari penale.
Incheiere de sedinta din 05.03.2020Amână cauza la 05.03.2020.
Incheiere de sedinta din 03.02.2020pentru a se emite adresă către IPJ Olt pentru a se depune cazierul judiciar al petentului şi pentru a se ataşa sentinţele penale nr. 291/20.05.2005 şi nr. 312/25.06.2004, ambele pronuţate de Judecătoria Corabia. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.12.2019.
Incheiere de sedinta din 09.12.2019Amana cauza pentru când se va emite referat la BEP Corabia.
Incheiere de sedinta din 28.10.2019