C****** S*
PetentA**** E***
IntimatRespinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării silite declanşate în dosarul execuţional nr. 295/E/2019 al BEJ Lazarescu Nicolae Forin, formulată de contestatoarea C****** S* în contradictoriu cu intimata A**** E***. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.02.2020.
Hotarare 564/2020 din 13.02.2020Amână cauza având în vedere şedinţa Adunării Generale a Personalului auxiliar de specialitate din instanţele şi parchetele din raza Curţii de Apel Oradea din data de 23.01.2020 şi Procesul-verbal încheiat cu acea ocazie, prin care s-a stabilit ca şi formă de protest suspendarea activităţii pe o perioadă nedeterminată, precum şi dispoziţiile din Hotărârea nr. 2 din data de 28.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor de la Judecătoria Oradea, prin care s-a decis de asemenea, suspendarea activităţii judiciare pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 28.01.2020, cu excepţia soluţionării cauzelor urgente, şi solidarizarea cu protestul personalului auxiliar de specialitate.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020Respinge, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată de contestatoarea S.C. CONGIPS S.A. împotriva domnului judecător Flavius Cătălin Motea, privind soluţionarea cererii de suspendare a executării silite ce face obiectul prezentului dosar, având nr. 17573/271/2019. Prezenta Încheiere va putea fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care Judecătoria Oradea va soluţiona prezentul dosar. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 21 ianuarie 2020.
Incheiere recuzare din 21.01.2020pentru solu?ionarea cererii de recuzare
Incheiere de sedinta din 16.01.2020