R*** M******
ReclamantR*** M****** L* C** A* E***** N******
ReclamantR*** C*****
PârâtAdmite sesizarea BCPI Adjud, având ca obiect rezoluţiune contract de întreţinere - îndreptare eroare materială. Dispune îndreptarea erorii materiale care apare în considerentele sentinţei civile nr. 63/21.01.2020, pronunţată de Judecătoria Adjud în dosarul nr. 1757/173/2019 în sensul înlocuirii numărului cărţii funciare în care a fost înscris imobilul compus dintr-o casă de locuit C1, construită din paiantă, acoperită cu tablă, cu două camere, hol şi chiler, cu suprafaţa de 108 m.p. şi dintr-un grajd (C2), edificat din paiantă, acoperit cu tablă, cu două încăperi şi perdea, cu suprafaţa la sol de 90 m.p. şi dintr-o bucătărie (C3), cu suprafaţa construită la sol de 18 m.p., edificată din paiantă, acoperită cu tablă, cu două încăperi, imobile situate în com. Rugineşti, jud. Vrancea, cu nr. cadastral 2065N, greşit consemnată 1655, cu numărul corect 1566. Despre îndreptare se va face menţiune la sfârşitul sentinţei civile mai sus arătate. Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Adjud. Pronunţată, azi, 20.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 20.01.2021Admite acţiunea formulată de reclamanta R*** M******, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocatură Enache Nicolae, în contradictoriu cu pârâtul R*** C*****, având ca obiect rezoluţiune contract. Dispune rezoluţiunea contractului de întreţinere nr. 275/17.04.2009, autentificat de BNP Veronica Chiriac, încheiat între reclamantă şi pârât. Ia act că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de apel în termen în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Adjud. Pronunţată azi, 21.01.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 63/2020 din 21.01.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 21.IAN.2020. In temeiul art.396 alin. 2 NCPC, stabileşte ca pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată in sedinţa publică astăzi 15.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2020pentru citarea martorului Ifrim Doina cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 11.12.2019administrarea probatoriu
Incheiere de sedinta din 20.11.2019