S***** E******
InculpatG******* M***** N*****
Parte civilă Parte vătămatăS******* J******* D* U****** S******
Parte civilăS.P. Nr.2/17.01.2020 - În temeiul art. 32 alin 1 C.p. rap la art 188 alin 1 C.p. - art. 189 alin 1 lit a C.p. condamnă pe inculpatul S***** E******, la pedeapsa principală de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin 1 lit a şi b C.p., ( dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 65 alin 1 C.p. aplică inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin 1 lit a şi b C.p. În temeiul art. 399 C.p.p. menţine măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpat prin Încheierea nr.56/14.07.2019 pronun?ată de Tribunalul Olt în dosarul nr.1389/104/2019, definitivă prin Încheierea nr.133/16.07.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova. În temeiul art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicata inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 14.07.2019 la zi. În temeiul art. 7 din legea 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în SNDGJ . În temeiul art. 5 din legea 76/2008 inculpatul va fi informat că datele biologice prelevate vor fi utilizate pentru obţinerea în stocarea în SNDGJ a profilului său genetic. Ia act ca numitul G******* M***** N***** renunţă la constituirea de parte civilă. În temeiul art. 25 C.p.p., art. 397 C.p.p. rap la art. 1357 şi 1372 Cod Civil admite acţiunea civilă promovată de partea civilă Spitalul Clinic judeţean de Urgenţă Slatina şi obligă inculpatul la plata sumei de 4092,70 lei, sumă ce reprezintă cheltuieli de spitalizare ale persoanei vătămate G******* M***** N***** şi care se va reactualizata la data plăţii efective. Dispune conservarea şi arhivarea mijloacelor de proba pe perioada arhivării dosarului. În temeiul art. 274 alin 1 teza I C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 275 alin 6 C.p.p. cheltuielile privind avocatul din oficiu rămân în sarcina statului, urmând să se avanseze din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Olt suma de 868 lei reprezentând onorariu asistenţă juridică din oficiu in favoare av. Gunaru Mariea, conform delegaţiei nr. 2117/2019. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi data de 17.01.2020 la Tribunalul Olt.
Hotarare 2/2020 din 17.01.2020În baza art.391 alin.1 C.p.p., stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 17.01.2020. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 15.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2020În baza art.100 alin.2 C.p.p., din oficiu, dispune administrarea probei cu martorii din rechizitoriu. În acest sens, amână cauza la data de 15.01.2020, ora 10:30, sala 2, pentru când dispune citarea martorilor Vreja Doina Smărăndiţa, Iacob George şi Andrei Petre, conform dispoziţiilor art.259 alin.1 C.p.p. Se va cita inculpatul la locul de detenţie. Părţile civile au termen în cunoştinţă, astfel că nu vor mai fi citate. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 11.12.2019.
Incheiere de sedinta din 11.12.2019În baza art.10 alin.1 şi 5 C.p.p., admite cererea de amânare în vederea angajării unui apărător, formulată de inculpat, sens în care acordă termen la data de 11.12.2019, ora 10:00, sala2. Pune în vedere părţilor dispoziţiile art. 356 alin. 3 C.p.p, conform cărora au dreptul la un singur termen pentru angajarea unui avocat ales şi pentru pregătirea apărării. I se pune în vedere avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat să se prezinte la următorul termen de judecată. I se pune în vedere persoanei vătămate/parte civilă să se prezinte necitat la termenul stabilit. Se va cita inculpatul S***** E****** la locul de deţinere. Dispune crearea de dosar asociat având ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive dispuse cu privire la inculpat, stabilind termen la data de 11.12.2019, ora 10:00, sala 2, pentru când se va cita inculpatul la locul de deţinere. I se pune în vedere apărătorului din oficiu să se prezinte la termenul stabilit. Partea civilă S******* J******* D* U****** S****** şi persoana vătămată / parte civilă Grigorie Marius - Nistor au termen în cunoştinţă, astfel că aceştia nu vor mai fi citaţi. Pronunţată în şedinţa publică azi, data de 20.11.2019.
Incheiere de sedinta din 20.11.2019