L********* C*********
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - B***** R*****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională. Anulează amenda în cuantum de 290 lei şi sancţiunea complementară constând în 2 puncte penalizare, precum şi sancţiunea complementară constând în 3 puncte penalizare, aplicate prin procesul-verbal seria PAGW nr.0258716/ 30.09.2019. Menţine în rest dispoziţiile din procesul-verbal contestat. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 18.12.2020.
Hotarare 7057/2020 din 18.12.2020Admite cererea formulată de petent şi acordă termen pentru a-i da posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul CD-ului cu înregistrarea video a faptei reţinute în sarcina petentului prin procesul – verbal contestat în prezenta cauză, precum şi de celelalte înscrisuri şi planşe foto. În vederea unei juste soluţionări a cauzei, se emite adresă către intimat pentru a comunica instanţei dacă la locul constatării contravenţiei menţionat în procesul verbal de contravenţie, respectiv Calea Bascov-Universitate există montat vreun indicator care să interzică efectuarea manevrei de depăşire. Amână judecarea cauzei la data de 18.12.2020 – completul 5-6, vineri, sala nr.1, ora 14,20 pentru când părţile au termen în cunoştinţă, în raport de disp.art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 20.11.2020Se emite adresă către intimat în vederea comunicării către petent a CD-ului cu înregistrarea video a faptei reţinute în sarcina petentului prin procesul – verbal contestat în prezenta cauză, precum şi planşele foto, în vederea respectării dreptului la apărare. Amână judecarea cauzei la data de 20.11.2020 – completul 5-6, vineri, sala nr.1, ora 14,20 pentru când părţile au termen în cunoştinţă, în raport de disp.art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 02.10.2020Admite cererea formulată de petent şi acordă termen pentru a-i da posibilitatea să ia cunoştinţă de înregistrarea video a faptei reţinute în sarcina sa prin procesul – verbal contestat în prezenta cauză şi pentru a formula apărări cu privire la aceasta. Admite cererea formulată de petent privind eliberarea unei copii de pe înregistrarea video pe suport optic depusă la dosar, urmând ca acesta să depună un CD în acest sens. Acordă termen în cunoştinţă părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 02.10.2020 – completul 5-6, vineri, sala nr.1, ora 14,20 pentru când Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Iulie 2020.
Incheiere de sedinta din 24.07.2020Încuviinţează atât petentului cât şi intimatului proba cu înscrisuri solicitată prin plângerea contravenţională şi respectiv, prin intermediul întâmpinării, iar pentru petent şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul indicat în nota de probatorii. Se emite adresă către intimat pentru a depune la dosar CD-ul cu înregistrarea video a faptei reţinute în sarcina petentei prin procesul – verbal contestat în prezenta cauză şi la care se face referire în întâmpinare, transpunerea pe suport de hârtie a înregistrărilor efectuate cu aparatul radar şi copie de pe registrul radar. Acordă termen în cunoştinţă intimatului, în temeiul dispoziţiilor art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 24.07.2020 – completul 5-6, vineri, sala nr.1, ora 14,20 pentru când se reia procedura de citare cu petentul, la adresa de domiciliu indicată în plângerea contravenţională. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Iunie 2020.
Incheiere de sedinta din 12.06.2020Potrivit disp.art. 42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României Nr. 195/16.03.2020 constată suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă, urmând ca, în temeiul disp.art. 42 alin.8 din acelaşi decret, în termen de 10 zile de la încetarea acestei stări, să fie fixat termen de judecată, cu citarea părţilor.
Incheiere suspendare din 14.05.2020Potrivit disp.art. 42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României Nr. 195/16.03.2020 constată suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă, urmând ca, în temeiul disp.art. 42 alin.8 din acelaşi decret, în termen de 10 zile de la încetarea acestei stări, să fie fixat termen de judecată, cu citarea părţilor.
Incheiere suspendare din 27.03.2020