P*** V*****
PetentI************ D* P****** J******* A**** - B***** R***** P******
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul PV, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş – Biroul Rutier, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PAGW nr. 0221619/24.05.2019. Anulează în parte procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PAGW nr. 0221619/24.05.2019, în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută de art. 121 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006 raportat la art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. 195/2002, pentru care petentul a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 1.305 lei şi măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 23.06.2020.
Hotarare 2219/2020 din 23.06.2020Amână pronunţarea la data de 23.06.2020. Pronunţarea hotărârii se va face în condiţiile art. 396 alin. (2) C. proced. civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.06.2020Potrivit disp. art. 42 alin. 6 din Decretul Preşedintelui României Nr. 195/16.03.2020 constată suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea acestei stări, să fie fixat termen de judecată, cu citarea părţilor.
Incheiere suspendare din 27.03.2020În conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 17 alin. 1 coroborat cu art. 16 alin. 1 lit. j din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti aprobat prin H.C.S.M. 1375/2015, pentru ca activitatea de judecată să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, acordă termen la data de 27.03.2020, completul C5-7V, sala 1, ora 8:30, pentru când se citează petentul, intimata având termenul în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 28 Februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 28.02.2020În baza Hotărârii nr. 31/23.12.2019 a Colegiului de Conducere prin care s-a dispus desfiinţarea completelor C5-7 S.P şi C.C şi C5-8 S.P şi C.C, având în vedere şi procesul-verbal de repartizare a dosarelor nr. 09/31.12.2019, prin care s-a repartizat dosarul cu numărul mai sus către C 5-7 V.
Incheiere de sedinta din 17.01.2020Încuviin?ează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar pentru intimată proba cu mijloacele materiale de probă constând în înregistrarea video a presupusei abateri şi planşe fotografice. Se citează intimata cu menţiunea de a depune la dosarului cauzei, suportul optic cu înregistrarea video a presupusei contravenţii, având în vedere că cel depus la dosar este deteriorat şi nu se poate proceda la vizionarea lui. Amână judecarea cauzei la data de 28.02.2020, C5-7V, sala 1, ora 08:30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 17 Ianuarie 2020
Incheiere de sedinta din 17.01.2020