B**** C*****
InculpatF****** M***** M****
Parte civilăF****** C****** F*****
Parte civilăF****** S**** D*****
Parte civilăB**** G*******
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. 2 Cod proc.pen, condamnă pe inculpatul B C, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 C.pen., impune inculpatului să execute obligaţia prevăzută de lit. b a acestui articol, respectiv să urmeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Zalău sau în cadrul Spitalului de Urgenţă Zalău, pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare. Conform art. 91 alin. 4 Cod pen. rap. la art. 404 alin. 2 Cod proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere, respectiv asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse: - revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită cu intenţie, urmând a se aplica regulile stării de recidivă sau de pluralitate intermediară, pedeapsa rezultantă fiind executată în regim de detenţie; - posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită din culpă, urmând a se aplica regulile stării de pluralitate intermediară, pedeapsa rezultantă fiind executată în regim de detenţie; - revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei în ipoteza nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse. În temeiul art. 114 alin. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri judecătoreşti va fi comunicat un exemplar şi către organul de poliţie competent să analizeze incidenţa anulării permisului de conducere al inculpatului. În temeiul art. 94 alin. 1 Cod pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) Cod pen. se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj. În baza art. 397 alin. 1 raportat la art. 19 şi 25 Cod proc.pen., cu aplicarea art. 1357 Cod civ., admite în parte acţiunea civilă exercitată de părţile civile F M-M, F C-F, FS-D, B R şi BG, şi, în consecinţă, obligă partea responsabilă civilmente OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A., să plătească: - părţii civile F M-M (fiica victimei decedate), suma de 1020 lei reprezentând daune materiale şi suma de 50.000 euro (echivalent în lei la data plăţii) cu titlu de daune morale, împreună cu dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data achitării integrale; - părţii civile F C-F (fiul victimei decedate), suma de 350 lei reprezentând daune materiale şi suma de 50.000 euro (echivalent în lei la data plăţii) cu titlu de daune morale, împreună cu dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data achitării integrale; - părţii civile F S-D (fiul victimei decedate), suma de 350 lei reprezentând daune materiale şi suma de 50.000 euro (echivalent în lei la data plăţii) cu titlu de daune morale, împreună cu dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data achitării integrale; - părţii civile B R (mama victimei decedate), suma de 350 lei reprezentând daune materiale şi suma de 40.000 euro (echivalent în lei la data plăţii) cu titlu de daune morale, împreună cu dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data achitării integrale; - părţii civile BG (fratele victimei decedate), suma de 350 lei reprezentând daune materiale şi suma de 20.000 euro (echivalent în lei la data plăţii) cu titlu de daune morale, împreună cu dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data achitării integrale; În temeiul art. 398 raportat la art. 274 alin. 1 Cod proc.pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 3000 de lei (din care suma de 1698 lei cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale). În temeiul art. 398 rap. la art. 276 alin.1 Cod proc.pen. va obliga partea responsabilă civilmente O V I GS.A la plata în favoarea părţilor civile a următoarelor sume de bani cu titlu de cheltuieli judiciare: F M-Ma -2254 lei, F C-F -2000 lei, F S-D – 2000 lei, B R – 1000 lei şi BG – 1000 lei. În baza art. 7 din Legea 76/2008 va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art. 576 alin. 1 Cod proc.pen., un exemplar al prezentei hotărâri se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30 iunie 2021.
Hotarare 310/2021 din 30.06.2021AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 30.06.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.06.2021AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 16.06.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.06.2021Amână pronunţarea pentru data de 02.06.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.05.2021Amână pronunţarea pentru data de 19.05.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.05.2021amână pronunţarea pentru data de 05.05.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.04.2021În vederea consemnării poziţiei inculpatului cu privire la efectuarea de munca neremunerată în folosul comunităţii
Incheiere de sedinta din 10.02.2021administrare probe
Incheiere de sedinta din 11.11.2020Adminstrare probe
Incheiere de sedinta din 30.09.2020administrare probe
Incheiere de sedinta din 08.07.2020