Dosar 1767/40/2019 din 03.10.2019

recalculare pensie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1767/40/2019
Data dosar:
03.10.2019
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
recalculare pensie
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.07.2020 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM1-N
  • Admite in parte cererea

    Respinge excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa de Pensii Sectorială a M.A.I.Bucureşti. Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul R****** I***** în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a M.A.I.Bucureşti. Anulează Decizia nr. 205774/11.07.2019 emisă de pârâtă. Obligă pârâta să emită pentru reclamant o nouă decizie de pensie cu luarea în calcul a Sentinţei civile nr. 705/21.11.2018, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 1466/40/2018, drepturile de pensie astfel stabilite urmând a fi plătite reclamantului începând cu data de 1.05.2019. Obligă pârâta să plătească reclamantului diferenţa dintre pensia calculată potrivit celor dispuse prin prezenta hotărâre şi cea efectiv achitată, sume ce vor fi actualizate în funcţie de indicii de inflaţie şi dobânda legală, de la data scadenţei până la data plăţii efective. Respinge ca nefondate celelalte capete de cerere. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul trebuie depus la Tribunalul Botoşani. Pronunţată la data de 7.07.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul arhivei.

    Hotarare 405/2020 din 07.07.2020
  • Sedinta din data de 09.06.2020 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM1-N
  • Amână cauza

    termen pentru ca reclamantul să depună la dosar copia deciziei nr.205774 din 2019 sub sancţiunea suspendării cauzei

    Incheiere de sedinta din 09.06.2020
  • Sedinta din data de 07.04.2020 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM1-N
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept în baza art. 42 alin. 6 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195/2020

  • Sedinta din data de 10.03.2020 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM1-N
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol când se vor cita părţile . Fixează termen de judecată la data de 07.04 2020 . Pronunţată la data de 10.03.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către arhiva instanţei.

    Incheiere de sedinta din 10.03.2020
  • Sedinta din data de 25.02.2020 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM1-N
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 10.03.2020. Pronunţată în şedinţă publică din 25.02.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2020
  • Sedinta din data de 28.01.2020 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM1-N
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea nr.3 din 27.01.2020 a Adunării generale a Judecătorilor Tribunalului Botoşani, prin care s-a hotărât suspendarea activităţii judiciare a Tribunalului Botoşani pe o perioadă nedeterminată începând cu data de 28 ianuarie 2020, cu excepţia cauzelor care se judecă în regim de urgenţă, precum şi protestul personalului auxiliar de specialitate, se va amâna soluţionarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 28.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD