S**** A****** C*****
PetentI************ D* P****** J******* V*****
IntimatConstată îndeplinirea comisiei rogatorii, constând în audierea martorei Bronţ Elisabeta, dispuse de Judecătoria Brezoi în dosarul nr. 1128/198/2019, având ca obiect plângere contravenţională şi părţi pe petenta S**** A****** C***** şi pe intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vâlcea. Dispune comunicarea către Judecătoria Brezoi, jud. Vâlcea, a unui exemplar original a declaraţiei martorei Bronţ Elisabeta, urmând a fi comunicată şi prezenta încheiere instanţei mai sus indicate. Dispune închiderea prezentului dosar. Fără cale de atac. Pronun?ată în şedinţa publică din 29 iunie 2020.
Incheiere finala dezinvestire 2183/2020 din 29.06.2020Suspendat de drept conform art. 412 alin. 1 pct. 8 C. proc.civ. raportat la art. 42 alin. 6 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020
având în vedere Hotărârile nr. 191/10.03.2020 a CSM – Secţia pentru Judecători, respectiv nr. 192/2020; ţinând cont de Decizia nr. 4/11.03.2020 a Preşedintelui instanţei şi de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 3/11.03.2020 prin care s-a dispus suspendarea soluţionării cauzelor, cu excepţia celor urgente, ca măsură preventivă a răspândirii infectării cu Coronavirus ( Covid-19)
Incheiere de sedinta din 16.03.2020Având în vedere protestul magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate din instan?ele şi parchetele din raza Curţii de Apel Oradea,
Incheiere de sedinta din 03.02.2020