C***** G*******
ReclamantC*** J******** D* P***** M********
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul C. G., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş. Anulează decizia nr. 220557/16.09.2019, emisă de pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Maramureş. Obligă pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş să recalculeze pensia reclamantului prin includerea în baza de calcul a pensiei a veniturilor realizate cu titlu spor la acord global în perioada aprilie 1979 - ianuarie 1982, conform adeverinţei nr.7/06.09.2019, eliberată de SC SEMAGRO SA (S.C. AGROMEC S.A) noile drepturi, stabilite conform prezentei hotărâri, urmând a fi acordate începând cu data de 01.10.2019. Cu drept de apel la Curtea de Apel Cluj în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Maramureş. Pronunţată azi, 20 decembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1304/2019 din 20.12.2019Amână pronunţarea soluţiei la data de 20.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2019