E******* J*********** C***** S********
PetentP************** S***
CreditorS***** N******
DebitorConstată că prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.1773/787/2019, executorul judecătoresc Cherşa Sebastian a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu contractul de credit nr. 9300516225484000/2005 , pentru suma de 4780,83 lei debit , precum şi a cheltuielilor de executare, la cererea creditoarei PROSPEROCAPITAL S.A.R.L împotriva debitorului S***** N****** . Prin încheierea din 24.09.2019 , executorul judecătoresc a admis cererea creditoarei, a dispus înregistrarea acesteia şi deschiderea dosarului de executare silită nr. 1667/2019, întrucât s-a apreciat că sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de lege pentru declanşarea executării silite împotriva debitorului. Cererea este legal timbrată. La dosarul cauzei s-au anexat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, cererea formulată de creditor, titlul executoriu, încheierea executorului judecătoresc prin care s-au admis înregistrarea cererii şi deschiderea dosarului de executare silită, precum şi dovada achitării taxei judiciare de timbru. Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa apreciază că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 663 şi 664 NCPC, privind cererea de executare silită şi înregistrarea acesteia. În acest sens, instanţa reţine că, în cauză, creditoarea deţine titlu executoriu valabil, menţionat mai sus, ce conţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, în conformitate cu prevederile art. 632 şi 663 NCPC. Se mai reţine că cererea de executare silită este de competenţa executorului judecătoresc sesizat şi că nu există niciun impediment la executare, astfel încât, în baza prevederilor art. 666 alin. 2 NCPC, instanţa urmează să admită cererea formulată de executorul judecătoresc ca fiind întemeiată şi, în consecinţă, să încuviinţeze executarea silită a titlului executoriu menţionat mai sus, pentru suma de 4780,83 lei debit ,precum şi a cheltuielilor de executare ,şi să autorizeze creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu, în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Pentru aceste motive, JUDECĂTORIA AVRIG DOSAR 1773/787/2019 ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: Admite cererea formulată de executorul judecătoresc Cherşa Sebastian , şi în consecinţă: Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu contractul de credit nr. 9300516225484000/2005 , pentru suma de 4780,83 lei debit , precum şi a cheltuielilor de executare, la cererea creditoarei PROSPEROCAPITAL S.A.R.L împotriva debitorului S***** N******. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu, în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Fără nicio cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.10.2019 . PREŞEDINTE,
Hotararecameraconsiliu1211/2019 din 08.10.2019