P***** F*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2353/P/2017 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu privind pe inculpatul P***** F***** trimis în judecată, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. de art. 336 alin.1 C.p., a administrării probelor, precum şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P***** F*****. Cu drept de contesta?ie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată, în cameră de consiliu, azi 29.01.2020.
Incheiere finala dezinvestire din 29.01.2020