R*** V***********
PetentS*** N**************
IntimatÎn baza art. art. 341 alin. 6 lit. b) Cod procedură penală, admite plângerea formulată de petentul Radu Vasile Ginel. Desfiinţează rechizitoriul din data de 15.05.2019, adoptat în dosarul 576/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, în privinţa soluţiei vizând clasarea urmăririi penale faţă de suspectul Şoşu Nicolae Ciprian. Trimite cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală cu dispunerea efectuării unei expertize criminalistice la Laboratorul Interjudeţean de expertize Criminalistice Bucureşti care să răspundă la obiectivele: împrejurările producerii accidentului şi dinamica acestuia; care a fost momentul apariţiei stării de pericol şi cine a creat-o; care a fost viteza de deplasare a autoturismelor în timpul şi în momentele premergătoare accidentului; care a fost locul de impact între autoturisme, raportat la partea carosabilă; ce posibilităţi de evitare a accidentului au fost şi de partea cui; ce reguli de circulaţie au fost încălcate şi de către cine. Se va dispune şi efectuarea unei expertize medico legale privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei suspectului Şoşu Nicolae Ciprian de la momentul producerii accidentului. În baza art. 275 alin.4 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, la 14.10.2019.
Incheierefinalacameraconsiliu din 14.10.2019