R** & R** S*
ReclamantN****** M***** D******
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta SC R** & R** S*, în contradictoriu cu pârâtul N****** M***** D******. Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 611,29 lei, reprezentând contravaloarea facturilor scadente şi neachitate. Obligă pârâtul să plătească în favoarea reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere calculate asupra sumelor restante înscrise cu titlu de debit în facturile mai sus menţionate, începând de la data scadenţei fiecărei facturi fiscale şi până la data plăţii efective a debitului. Obligă pârâtul să plătească în favoarea reclamantei suma de 1184 lei, reprezentând justa despăgubire-contravaloarea - discountului acordat la achiziţionarea a două telefoane mobile , unul Allview A5 Ready şi unul Samsung Galaxy J 32016. Respinge în rest pretenţiile. Obligă pârâtul să plătească în favoarea reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Judecătoria Oradea. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 19.03.2020.
Hotararecameraconsiliu679/2020 din 19.03.2020Amână pronunţarea pentru data de 19.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2020