M****** D****** S****
InculpatA**************** G******* R******** A F********* P****** I*** - A************ J******** A F********* P****** S******
Parte civilăS* S***** S**
Parte responsabilă civilmenteStabileşte că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului Mardare Dumitru Sorin sunt dispoziţiile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. 2 din Legea nr. 241/2005,(forma de până la data de 31.01.2014) precum şi cele din Codul penal din 1968 şi le va aplica în cauză. Condamnă pe inculpatul Mardare Dumitru Sorin, pentru comiterea infrac?iunii de „evaziune fiscală” în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b, alin. 2 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal 1968, art. 5 din C.pen. (3 acte materiale aferente fiecărui an fiscal-2010, 2011, 2012) şi art. 5 Cod Penal la o pedeapsă de 4(patru) ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a, teza a II-a şi lit. b C.pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 C.pen. din 1969. În temeiul art. 86/1 alin.1 şi 2 Cod penal de la 1968, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe o durată a termenului de încercare de 8(opt) ani, termen compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 4 ani, ce va constitui termen de încercare pentru inculpat, calculat în conformitate cu prevederile art. 86/5 Cod penal de la 1968 termen care curge potrivit art. 86/5 alin.1 teza a II-a Cod penal de la 1968. Potrivit art.86/3 alin.1 şi 2 Cod penal de la 1968, pe durata termenului de încercare, inculpatul urmează a se supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Suceava, conform programului ce urmează a-i fi stabilit; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Datele prevăzute la lit. b), c) şi d) se vor comunica serviciului anterior stabilit. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal de la 1968 suspendă executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prev de art. 86/4 alin.1 cu trimitere la art. 83 Cod penal de la 1968 şi art. 86/4 alin. 2 Cod penal de la 1968 (săvârşirea din nou a unei infracţiuni în cursul termenului de încercare, neexecutarea obliga?iilor civile, respectiv nerespectarea cu rea-credin?ă a măsurilor de supraveghere). În baza art. 19 alin. 1, art. 397 alin.1 C.p.pen. şi art. 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Agen?ia Na?ională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finan?elor Publice Ia?i-Administraţia Judeţeană a Finan?elor Publice Suceava şi obligă inculpatul Mardare Dumitru Sorin să achite acesteia suma de 616.195 lei din care 243.494 lei impozit pe profit şi 372.701 lei TVA, reprezentând daune materiale (prejudiciu neachitat) precum şi la plata accesoriilor fiscale aferente calculate de la data de 31.12.2012, conform art.120 Cod procedură fiscală. Constată că inculpatul a achitat din cuantumul prejudiciului suma de 15.000 lei, conform chitan?ei seria TS595 nr. 10000079174, emisă de Trezoreria Rădău?i. Menţine măsura asigurătorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa nr. 576/P/2014 din data de 20.09.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava asupra bunurilor mobile aparţinând inculpatului MARDARE DUMITRU SORIN, respectiv: autoturism marca AUDI 100, an de fabrica?ie 1985, serie motor 208954, serie ?asiu FA000864, număr de înmatriculare SV 03 RPA, autoturism marca VOLKSWAGEN PASSAT, an de fabrica?ie 2002, serie motor 084307, serie ?asiu 3BZZZE201116, număr de înmatriculare SV 07 XKB ?i asupra cotei de 592/10000 , din unitatea individuală casa scării situat în Mun. Rădăuţi, bloc de locuinţe, număr cadastral 2276/2/XXI conform carte funciară nr. 33911 –C1-U10, alări de Mardare Mărioara, respectiv cotă actuală 1/I de drept proprietate bun comun în devălmăşie dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 3220/02.08.2007 din apartament unitate individuală, localitatea Rădăuţi, bloc de locuinţe, ap. 4, jud. Suceava, număr cadastral 2276/2/IV, conform carte funciară nr. 33911-C1-U10, alături de Mardare Mărioara. Admite cererea formulată de către martorul Bragye Radu ?i dispune ca plata cheltuielilor ocazionate de deplasarea la Tribunalul Suceava în vederea audierii să fie efectuată de către Departamentul economic ?i administrativ din cadrul Tribunalului Suceava în cuantum de 930,71 lei(493 transport, 437,71 lei cazare ?i alimente) în contul bancar deschis la Banca Transilvania.(f.130 vol. 2, ds.inst.) Respinge cererea formulată de către martorul Achim Ioan Marcel de restituire a cheltuielilor de transport ocazionate de deplasarea la Tribunalul Suceava în vederea audierii. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul Mardare Dumitru Sorin la plata către stat a sumei de 6.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 5.000 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului, păr?ii civile şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.11.2022.
Hotarare 352/2022 din 28.11.2022Amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea la data de 28.11.2022. Pronunţată prin punerea la dispoziţia procurorului şi a părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 24.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2022Amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea la data de 24.11.2022. Pronunţată prin punerea la dispoziţia procurorului şi a părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 01.11.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.11.2022Amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea la data de 01.11.2022. Pronunţată prin punerea la dispoziţia procurorului şi a părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.09.2022
Incheiere de sedinta din 28.09.2022Repune cauza pe rol, pentru a fi pusă în discuţie inciden?a deciziei nr. 358/2022 a CCR privitor la faptele deduse judecăţii. Fixează termen de judecată în data de 28.09.2022, ora 09:00. Dispune citarea părţilor şi încunoştinţarea apărătorului. Pronunţată prin punerea la dispoziţia procurorului şi a părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.09.2022
Incheiere de sedinta din 13.09.2022Amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea la data de 13.09.2022. Pronunţată prin punerea la dispoziţia procurorului şi a părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 26.08.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.08.2022Amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea la data de 26.08.2022. Pronunţată prin punerea la dispoziţia procurorului şi a părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.07.2022În baza art. 391 alin. 3 Cod procedură penală, amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 28.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.07.2022În baza art. 391 alin. 3 Cod procedură penală, amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 15.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 01.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.07.2022În temeiul art. 391 alin. 3 Cod procedură penală, deliberarea, redactarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 01.07.2022. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 16.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.06.2022În temeiul art. 391 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, deliberarea, redactarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 16.06.2022. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 25.05.2022.
Admite cererea formulată de avocat Ostaficiuc Laurian pentru inculpatul Mardare Dumitru Sorin, de amânare a cauzei în vederea achitării prejudiciului. Amână cauza pentru data de 25.05.2022, ora 09:00, complet C4F, pentru când inculpatul şi partea civilă au termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.04.2022.
Incheiere de sedinta din 13.04.2022Admite cererea formulată de avocat Ostaficiuc în vederea prezentării inculpatului Mardare Sorin pentru a da declaraţie în cauză. Amână cauza pentru data de 13.04.2022, ora 09:00, complet C4F, pentru când inculpatul şi partea civilă au termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.03.2022.
Incheiere de sedinta din 30.03.2022Respinge cererea formulată de inculpatul Mardare Sorin prin apărători aleşi, privind admiterea probei cu efectuarea unei expertize grafoscopice. Trimite departamentului economico-administrativ din cadrul Tribunalului Suceava, pentru a calcula suma cuvenită martorului Bragye Radu, potrivit competenţelor, în funcţie de documentele fiscale depuse de către martor, urmând a se pronun?a asupra cererii după primirea răspunsului de la departamentul sus-men?ionat. Prorogă pronun?area asupra cererii formulate de martorul Achim Ioan prin care solicită decontarea cheltuielilor prilejuite de prezenţa sa în faţa instanţei, în vederea completării documenta?iei cu documentul fiscal solicitat de către instan?ă. Amână cauza pentru data de 30.03.2022, ora 09:00, complet C4F, pentru când inculpatul şi partea civilă au termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.03.2022.
Incheiere de sedinta din 16.03.2022Efectuarea de verificări în baza de date Direcţia pentru Evidenta Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a adresei de domiciliu a martorului Grasu Dima şi dacă rezultă o altă adresă decât cea din actele dosarului, citarea simplă a acestuia, iar dacă rezultă aceeaşi adresă din actele dosarului, citarea acestuia şi cu mandat de aducere. Revenirea cu adresă către martorul Achim Ioan Marcel, în vederea completării documentaţiei, în sensul depunerii originalul bonului de combustibil. Efectuarea de verificări asupra documentaţiei ataşate de către martorul Bragye Radu cererea formulată de acesta privind decontarea cheltuielilor prilejuite de prezenţa sa în faţa instanţei, prorogând discutarea asupra acesteia la un termen ulterior. Admite solicitarea formulată de reprezentantul Ministerului Public şi rectifică citativul în sensul eliminării părţii responsabile civilmente S* S***** S**. Amână cauza pentru data de 16.03.2022, ora 09:00, complet C4F, pentru când inculpatul şi partea civilă au termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.02.2022.
Incheiere de sedinta din 16.02.2022Citarea martorului Burdoază Laurenţiu de la ambele adrese cu citaţie simplă prin intermediul prin intermediul organelor de poliţie, iar în situaţia în care se procedează la afişarea înştiinţării, termenul în care martorul se poate prezenta la instanţă pentru ridicarea citaţiei va fi de 1 zi, prin derogare de la dispoziţiile prevăzute în Regulamentului de Ordine Interioară al instanţelor judecătoreşti, şi cu mandat de aducere, precum şi telefonic. Efectuarea de verificări în baza de date Direcţia pentru Evidenta Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a adresei de domiciliu a martorului Grasu Dima şi citarea acestuia la adresa de domiciliu care rezultă în urma verificărilor prin intermediul organelor de poliţie, iar în situaţia în care nu este găsit şi se procedează la afişarea citaţiei, termenul de afişare va fi de 1 zi, prin derogare de la dispoziţiile prevăzute în Regulamentului de Ordine Interioară al instanţelor judecătoreşti. Citarea martorului Gomboş Arpad cu citaţie simplă prin intermediul prin intermediul organelor de poliţie de la adresa de domiciliu, iar în situaţia în care se procedează la afişarea înştiinţării, termenul în care martorul se poate prezenta la instanţă pentru ridicarea citaţiei va fi de 1 zi, prin derogare de la dispoziţiile prevăzute în Regulamentului de Ordine Interioară al instanţelor judecătoreşti, şi cu mandat de aducere. Admite cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public şi de apărătorul inculpatului şi prorogă discutărea cererii de probe formulată de inculpat prin avocat, pentru un termen viitor. Prorogă discutarea cererii formulate de martorul Achim Ioan Marcel, după depunerea documentelor solicitate, Amână cauza pentru data de 16.02.2022, ora 09:00, complet C4F, pentru când se va cita partea responsabilă civilmente prin afişare la uşa instanţei şi la ultimul sediu cunoscut, inculpatul şi partea civilă având termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.02.2022.
Incheiere de sedinta din 02.02.2022Emiterea unei adrese către martorul Achim Ioan Marcel prin care i se va pune în vedere să depună la dosar orginalul bonului fiscal de la benzinărie, cu menţiunea că la dosar a trimis o chitanţă aferentă unei plăţi cu cardul. Prorogă pronunţarea cu privire la cererea martorului Achim Ioan Marcel de decontare a transportului la instanţă, la următorul termen de judecată, când va fi completată documentaţia. Citarea din nou a martorului Bragye Radu cu mandat de aducere şi adresă către organele competente pentru a asigura prezenţa lui, prin însoţire, sub sancţiunea amenzii. Efectuarea de verificări în baza de date Direcţia pentru Evidenta Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a adresei de domiciliu al martorului Burdoază Laurenţiu, iar dacă adresa este aceeaşi, va fi citat din nou cu mandat de aducere,iar dacă în urma verificărilor rezultă o altă adresă, se va cita prin citaţie simplă. Citarea martorilor Grasu Dima şi Gomboş Arpad de la adresele de domiciliu, cu citaţie simplă.
Incheiere de sedinta din 19.01.2022Citarea martorilor Cozma Teodor, Burdoază Lauren?iu şi Bragye Radu şi cu mandat de aducere. Va proroga pronun?area fa?ă de cererea formulată de martorul Achim Ioan Marcel după completarea documenta?iei în original. Pune în vedere martorului martorului Achim Ioan Marcel să depună originalul bonului de combustibil. Amână cauza pentru data de 19.01.2022, ora 09:00, complet C4F, pentru când se va cita partea responsabilă civilmente prin afişare la uşa instanţei şi la ultimul sediu cunoscut, inculpatul şi partea civilă având termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.11.2021.
Incheiere de sedinta din 26.11.2021Constată imposibilitatea audierii martorei Moldovan Maria. Repetarea procedurii de citare a martorului Pintea Cornel, iar în situaţia în care se procedează la afişarea înştiinţării, termenul în care martorul se poate prezenta la instanţă pentru ridicarea citaţiei va fi de 1 zi, prin derogare de la dispoziţiile prevăzute în Regulamentului de Ordine Interioară al instanţelor judecătoreşti, precum şi cu mandat de aducere. Repetarea procedurii de citare a martorului Bragye Radu cu menţiunea că are obligaţia să se prezinte sub sancţiunea aplicării unei amenzi, iar în situaţia în care se procedează la afişarea înştiinţării, termenul în care martorul se poate prezenta la instanţă pentru ridicarea citaţiei va fi de 1 zi, prin derogare de la dispoziţiile prevăzute în Regulamentului de Ordine Interioară al instanţelor judecătoreşti. Citarea martorilor Cosma Teodor şi Burdoază Laurenţiu. Amână cauza pentru data de 26.11.2021, ora 09:00, complet C4F, pentru când se va cita partea responsabilă civilmente prin afişare la uşa instanţei şi la ultimul sediu cunoscut, inculpatul şi partea civilă având termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.11.2021.
Incheiere de sedinta din 03.11.2021Efectuarea de verificări în baza de date Direcţia pentru Evidenta Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a adresei de domiciliu a martorei Moldovan Maria şi citarea acesteia la adresa ce rezultă în urma verificărilor, iar în situaţia în care adresa este cea de la dosarul cauzei, pentru citarea acesteia cu mandat de aducere. Citarea următorilor 3 martori din lucrări, respectiv Achim Ioan Marcel, Pintea Cornel şi Bragye Radu. Amână cauza pentru data de 03.11.2021, ora 09:00, complet C4F, pentru când se va cita partea responsabilă civilmente prin afişare la uşa instanţei şi la ultimul sediu cunoscut, inculpatul şi partea civilă având termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.10.2021.
Incheiere de sedinta din 06.10.2021Repetarea procedurii de citare cu martorii Moldovan Maria şi Moldovan Ovidiu Marin, pentru repetarea procedurii de citare cu aceştia şi cu mandat de aducere. Amână cauza pentru data de 06.10.2021, ora 09:00, complet C4F, pentru când se va cita partea responsabilă civilmente prin afişare la uşa instanţei şi la ultimul sediu cunoscut, inculpatul şi partea civilă având termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.09.2021.
Incheiere de sedinta din 08.09.2021Repetarea procedurii de citare cu martora Moldovan Maria cu atenţionarea agentului procedural să completeze toate rubricile de pe dovada de primire/procesul verbal. Citarea martorului din lucrări Moldovan Ovidiu Marin. Amână cauza pentru data de 08.09.2021, ora 09:00, complet C4F, pentru când se va cita partea responsabilă civilmente prin afişare la uşa instanţei şi la ultimul sediu cunoscut, inculpatul şi partea civilă având termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.06.2021.
Incheiere de sedinta din 02.06.2021Citarea martorilor din lucrări Morar Codruţa şi Moldovan Maria. Amână cauza pentru data de 02.06.2021, ora 09:00, complet C4F, pentru când se va cita partea responsabilă civilmente prin afişare la uşa instanţei şi la ultimul sediu cunoscut, inculpatul şi partea civilă având termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.04.2021.
Incheiere de sedinta din 21.04.2021Pune în vedere martorei Horge Sorina să se prezinte la următorul termen de judecată fără a mai fi citată, cu menţiunea că va fi contactată telefonic la numărul indicat în situaţia în care se va amâna din nou cauza. Repetarea procedurii de citare cu martorul Burdoază Lauren?iu. Amână cauza pentru data de 21.04.2021, ora 09:00, complet C4F, pentru când se va cita partea responsabilă civilmente, prin afişare la uşa instanţei şi la ultimul sediu cunoscut, inculpatul Mardare Sorin Dumitru şi partea civilă având termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.03.2021.
Incheiere de sedinta din 24.03.2021Pune în vedere martorei Horge Sorina se prezinte la următorul termen de judecată fără a mai fi citată. Repetarea procedurii de citare cu martorul Burdoază Laurenţiu. Încunoştinţarea telefonică a avocaţilor aleşi Ostaficiuc Laurian şi Apetrei Ovidiu pentru inculpatul Mardare Sorin Dumitru cu privire la termenul de judecată stabilit în cauză. Amână cauza pentru data de 24.03.2021, ora 09:00, complet C4F, pentru când se vor cita inculpatul Mardare Sorin Dumitru, partea responsabilă civilmente, prin afişare la uşa instanţei şi la ultimul sediu cunoscut, partea civilă având termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.02.2021.
Incheiere de sedinta din 24.02.2021Audierea martorilor Gomboş Arpad şi Grasu Dima va fi efectuată spre finalul cercetării judecătoreşti. Citarea martorilor din lucrări Burdoază Laurenţiu şi Horge Sorina. Amână cauza pentru data de 24.02.2021, ora 09:00, complet C4F, pentru când se va cita partea responsabilă civilmente prin afişare la uşa instanţei şi la ultimul sediu cunoscut, inculpatul şi partea civilă având termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.01.2021.
Incheiere de sedinta din 27.01.2021Primeşte la dosarul cauzei înscrisul prezentat de avocat Ostaficiuc Laurian, pentru inculpatul Mardare Sorin Dumitru, prin care se indică obiectivul unic al expertizei ce a fost solicitată în cauză. Prorogă discutarea obiectivelor expertizei pentru următorul termen de judecată. Citarea martorilor din lucrări Grasu Dima şi Gomboş Arpad. Amână cauza pentru data de 27.01.2021, ora 09:00, complet C4F, pentru când se va cita partea responsabilă civilmente prin afişare la uşa instanţei şi la ultimul sediu cunoscut, inculpatul şi partea civilă având termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.12.2020.
Incheiere de sedinta din 09.12.2020Efectuarea de verificări în baza de date a Direc?iei pentru Evidenta Persoanelor ?i Administrarea Bazelor de Date în vederea identificării adresei actuale a martorului Cosma Teodor, urmând ca la un termen ulterior să fie citat pentru o eventuală audiere prin intermediul unei comisii rogatorii. Citarea martorilor din lucrări Turtă Constantin ?i Turtă Gheorghe. Amână cauza pentru data de 09.12.2020, ora 09:00, complet C4F, pentru când se va cita partea responsabilă civilmente prin afişare la uşa instanţei şi la ultimul sediu cunoscut, inculpatul şi partea civilă având termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.11.2020.
Incheiere de sedinta din 11.11.2020Repetarea procedurii de citare cu martorul Cosma Teodor. Prorogă discutarea asupra cererii de efectuare a unei expertize grafoscopice. Amână cauza pentru data de 11.11.2020, ora 09:00, complet C4F, pentru când se va cita partea responsabilă civilmente prin afişare la uşa instanţei şi la ultimul sediu cunoscut, inculpatul şi partea civilă având termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.10.2020.
Incheiere de sedinta din 14.10.2020Citarea primilor 3 martori din lucrări, respectiv David Lena Magdalena, Zaharie Cristina Simona şi Cosma Teodor, în vederea audierii acestora. Prorogă discutarea asupra cererii de efectuare a unei expertize grafoscopice. Amână cauza pentru data de 14.10.2020, ora 09:00, complet C4F, pentru când se va cita partea responsabilă civilmente prin afişare la uşa instanţei şi la ultimul sediu cunoscut, inculpatul şi partea civilă având termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.09.2020.
Incheiere de sedinta din 16.09.2020Amână cauza pentru data de 16.09.2020, ora 09:00, complet C4F, se va cita partea responsabilă civilmente prin afişare la uşa instanţei şi la ultimul sediu cunoscut, inculpatul şi partea civilă având termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 356 alin. 3 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.07.2020.
Incheiere de sedinta din 15.07.2020