A************ N******** A R********* D* S*** Ş* P******* S******* - U******* T********** 1**
ReclamantS*** T**** I***** M********* S*****
PârâtRespinge excepţia lipsei de interes invocată de către pârâtă şi unită cu fondul la data de 20.11.2019. Admite acţiunea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei totale de 57970 lei, reprezentând daune interese compensatorii în cuantum de 54740 lei şi penalităţi de întârziere (daune interese moratorii) în cuantum de 3230 lei, calculate până la data rezilierii contractului, suma totală de 57970 lei urmând a fi actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective. Cu apel. Cererea de apel se depune la Judecătoria Pătârlagele. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, la 31.01.2020.
Hotarare 151/2020 din 31.01.2020Amână pronunţarea pentru a se da posibilitate părţilor de a depune concluzii scrise la 31.01.2020 Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, la 17.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2020Respinge, ca neîntemeiată, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Pătârlagele. Constată că Judecătoria Pătârlagele este competentă teritorial să soluţioneze cauza de faţă, în temeiul art.53 alin.1 ind.1 din Legea nr. 101/2016. Admite în parte excepţia de netimbrare, în sensul că stabileşte ca acţiunea de faţă este supusă timbrării, nefiind incidente dispoziţiile art.30 alin.1, teza finală din OUG nr.80/2013. Respinge excepţia sub aspectul solicitării de a se dispune anularea cererii ca netimbrate. Stabileşte în sarcina reclamantei obligaţia ca, până la termenul acordat, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 2.264,4 lei, conform art.3 alin.1 lit. e din OUG nr.80/2013. Uneşte cu fondul excepţia lipsei de interes. Termen fond 17.01.2020. Se vor cita părţile. Se va emite adresă către reclamantă cu privire la obligaţia plăţii taxei judiciare de timbru. Calea de atac odată cu fondul în privinţa soluţionării celor două excepţii. Cu drept de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru, în conformitate cu art.39 din OUG nr.80/2013, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare se va depune la Judecătoria Pătârlagele. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, la 20.11.2019.
Incheiere de sedinta F.N. din 20.11.2019Amână pronunţarea asupra excepţiilor la data de 20.11.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, azi 15.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2019Amână judecarea cauzei la data de 15.11.2019 pentru ca reprezentanţii reclamantei să ia cunoştinţă de notele de şedinţă depuse de pârâtă.
Incheiere de sedinta din 18.10.2019