A******** G** S* D***
PetentC******* I**** I****
Reprezentant legalAdmite cererea. Dispune înscrierea petentei A******** G** S* D*** în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat în păstrarea Grefei Judecătoriei Segarcea, la data rămânerii definitive a acestei încheieri. Prezenta încheiere se comunică din oficiu parchetului de pe lângă instanţa sesizată precum şi, odată cu efectuarea înscrierii, către organul financiar local în a cărui rază teritorială se află sediul asociaţiei şi Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel, în termen de 5 zile care curge de la data pronunţării pentru cei prezenţi, respectiv de la data comunicării, pentru cei care au lipsit. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţa publică de la 11 Octombrie 2019.
Incheiere finala dezinvestire din 11.10.2019