K***** I***** I********** R* S*
Apelant ReclamantB**** I****** D******
Intimat DebitorRespinge apelul declarat de apelanta – reclamantă Kredyt Inkaso Investments Ro S.A. împotriva Sentinţei civile nr.317 pronunţată în data de 19.07.2019 de Judecătoria Călăraşi în dosarul cu nr.1787/202/2019 în contradictoriu cu intimata – pârâtă B**** I****** D******. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 15.07.2020.
Hotarare 416/2020 din 15.07.2020Suspendată de drept în baza art. 42 alin. 6 din Decretul preşedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă
Faţă de Hotărârea nr. 3 a Adunării generale a judecătorilor Tribunalului Călărasi din data de 22.01.2020 si a împrejurării că prezenta cauză se solutionează în complet de apel şi nu face parte din cauzele urgente nominalizate în cuprinsul hotărârii, apreciază cauza în stare de amânare şi acordă termen la 25.03.2020.
Incheiere de sedinta din 29.01.2020Pentru a se reface procedura de citare cu intimata acordă termen la data de 29.01.2020.
Incheiere de sedinta din 13.11.2019