F****** I*****
ReclamantA*** D******* G******* R******** A F********* P****** C************************ J******** A F********* P****** S*** M***
PârâtRespinge ca fiind neîntemeiată cererea formulată de către reclamanta, în contradictoriu cu pârâta.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea în acest sens urmând a fi depusă la Tribunalul Satu Mare.Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 19.11.2019.
Hotarare 494/2019 din 19.11.2019Amână pronunţarea la data de 19 noiembrie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia parţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile disp.art.396 alin.2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2019