A********** S**
PetentS* E********* S**
IntimatAdmite în parte cererea în anulare formulată de reclamanta debitoare AGROQUALITA SR SRL în contradictoriu cu pârâta creditoare EUROCCOPER SRL . Anulează în parte sentinţa civilă nr.4160/12.04.2018 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr.31486/325/2017 şi în consecinţă : Admite în parte cererea creditoarei Euroccoper SRL privind emiterea unei ordonanţe de plată împotriva debitoarei AGROQUALITA SR SRL. Obligă debitoarea să achite creditoarei in termen de 20 zile de la primirea prezentei hotărâri, debitul principal în cuantum de 3213,86 lei şi suma de 8000 lei reprezentând penalităţi contractuale reduse. Respinge, în rest, cererea ca neîntemeiată. Menţine, în rest, dispoziţiile sentinţei civile nr.4160/12.04.2018 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr.31486/325/2017 Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, azi, data de 21.03.2019.
Hotarare 3946/2019 din 21.03.2019AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 21.03.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2019