Dosar 178/42/2019 din 14.03.2019

contestaţia la executare (art.598 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 178/42/2019
Data dosar:
14.03.2019
Instanta:
Curtea de Apel Ploiești
Departament:
Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Obiect:
contestaţia la executare (art.598 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.04.2019 la ora 12:00

    Complet: 6FPa
  • Admis contestaţia la executare

    În baza disp. art. 598 alin. 1 lit. d cod procedură penală admite contestaţia la executare formulată de Compartimentul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Ploieşti cu privire la sentinţa penală nr. 8 CC din data de 16 februarie 2018 pronunţată în dosarul nr. 867/42/2017 al Curţii de Apel Ploieşti, rămasă definitivă prin neexercitarea căii de atac, privind pe intimatul condamnat S****** A******** A***** şi în consecinţă: Constată că sus-numitul condamnat a fost transferat în România în vederea executării pedepsei la data de 02.04.2019, dată la care a fost pus în libertate. Constată integral executată pedeapsa 2 ani închisoare, stabilită a fi executată de intimatul condamnat, prin sentinţa penală nr. 8 CC din data de 16 februarie 2018 pronunţată în dosarul nr. 867/42/2017 al Curţii de Apel Ploieşti, prin recunoaşterea parţială a hotărârii nr. 464/2015 din data de 30.01.2015 pronunţată de Tribunalul Ordinar Catania-Italia. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Conform art. 275 alin.(6) Cod proc. penală, dispune decontarea onorariului cuvenit avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 lei, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova - Serviciul de Asistenţă Judiciară. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2019.

    Hotarare 44/2019 din 22.04.2019
  • Sedinta din data de 11.04.2019 la ora 09:00

    Complet: 6FPa
  • Termen preschimbat

    Termenul a fost preschimbat la data de 03.04.2019, orele 14,30.

    Rezolutie din 11.04.2019
  • Sedinta din data de 03.04.2019 la ora 14:30

    Complet: 6FPa
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 22.04.2019 faţă de lipsa de procedură cu condamnatul Sbârnău Alexandru Adrian care a fost pus în liberate din Penitenciarul Bucureşti Rahova, la data de 02.04.2019, astfel cum rezultă din nota telefonică ataşată referatului întocmit de Compartimentul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Ploieşti la data de 02.04.2019.

    Incheiere de sedinta din 03.04.2019
  • Sedinta din data de 26.03.2019 la ora 09:00

    Complet: 6FPa
  • Amână cauza

    Amână judecata la data de 11 aprilie 2019 Sala 1 în vederea efectuării adresei către Baroul Prahova pentru desemnarea unui avocat din oficiu intimatului condamnat S****** A******** A*****.

    Incheiere de sedinta din 26.03.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD