B***** S** - P*** L********* C** L***** A****** C* S***** A***
DebitorAdmite excepţia perimării cererii, invocată din oficiu. Constată perimată cererea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea urmând a se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11.03.2021.
Hotarare 1269/2021 din 11.03.2021În baza art.411 alin.1 pct.2 C.proc.civ. suspendă judecata cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11.06.2020.
Incheiere suspendare din 11.06.2020Suspendat de drept în baza art.63 alin.11 din Decretul Preşedintelui României nr.240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.
Rezolutie din 30.04.2020Având în vedere că prin hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti din data de 21.01.2020 s-a dispus suspendarea activităţii pe o durată nedeterminată şi amânarea dosarelor aflate pe rolul completelor de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, amâna cauza şi acordă termen.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020În baza art.520 alin.4 C.proc.civ. suspendă judecata cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 03.10.2019.
Incheiere suspendare din 03.10.2019