R*** V*******
InculpatF**** M*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, Constată că Judecătoria Hârşova este competentă funcţional, material şi teritorial să soluţioneze cauza cu care a fost învestită prin rechizitoriul nr. 428/P/2018 din 08.01.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârşova. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 428/P/2018 din 08.01.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârşova privind pe inculpaţii: - R. V., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinerea şi comercializarea fără documente legale a peştelui, obţinut din pescuit”, prev. de art. 64 lit. h din O.U.G. 23/2008, actualizată; - F. M., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinerea şi comercializarea fără documente legale a peştelui, obţinut din pescuit”, prev. de art. 64 lit. h din O.U.G. 23/2008, actualizată. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii R.V. şi F. M. În temeiul art. 272 – 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 26.03.2019
Incheierefinalacamerapreliminara60/2019 din 26.03.2019