B**** E***** C*********
InculpatDispune decontarea, din fondurile Ministerului Justiţiei, a onorariului cuvenit doamnei Lazarovici Adriana-Cristina. Definitivă. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu din 24 octombrie 2022.
Incheiere de sedinta din 24.10.2022În baza art. 15 din Ordinul nr. 1054/C din 27.07.2005 al Ministerului Justiţiei, desemnează, în vederea efectuării lucrării, pe doamna Lazarovici Adriana-Cristina. Definitivă. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu din 20.10.2022.
Incheiere de sedinta din 20.10.2022Condamnă inculpatul B**** E***** C*********, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 al. 1 din Codul penal, la pedeapsa de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare. În temeiul art. 67 alin. 1 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de trei ani. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art 86 indice 4 alin 1 din vechiul Cod penal ?i art 16 alin 2 din Legea nr. 187/2012, revocă suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 (trei) ani ?i 6 (?ase) luni închisoare ?i a pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a ?i lit. b din vechiul Cod penal, în cond. art. 71 din vechiul Cod penal, aplicate inculpatului B**** E***** C********* pentru săvâr?irea infrac?iunii prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 Cod penal, prin sentin?a penală nr. 2296/2016 din 15 iulie 2016 a Judecătoriei Ia?i, rămasă definitivă prin neapelare la data de 02.08.2016. În baza art 86 indice 4 alin 1 cod penal anterior raportat la art 83 alin 1 Cod penal anterior, art 16 alin 2 din Legea nr. 187/2012, inculpatul B**** E***** C********* va executa pedeapsa de 3 (trei) ani ?i 6 (?ase) luni închisoare, la care se adaugă pedeapsa de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare aplicată prin prezenta sentin?ă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani ?i 2 (două) luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen. raportat art. 45 alin. 3 lit. a şi art. 65 alin. 1 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei închisorii. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de trei ani, după executarea pedepsei sau considerarea ca executată a acesteia. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul B**** E***** C********* la plata către stat a sumei de 650 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 350 lei aferentă fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 februarie 2021.
Hotarare 46/2021 din 16.02.2021Stabileşte pronun?area hotărârii la data de 16 februarie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.02.2021Amână cauza pentru ca inculpatul să trimită la dosar o declaraţie autentificată.
Incheiere de sedinta din 08.12.2020Amână cauza la cererea apărătorului inculpatului pentru ca acesta să depună la dosar o declaraţie de recunoaştere.
Incheiere de sedinta din 06.10.2020Amână cauza pentru a se cita martorii din lucrări Ungureanu Florin Emanuel şi Horodincă Dănuţ Dumitru.
Incheiere de sedinta din 28.07.2020Amână cauza pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere, prin afişare la uşa instanţei cât şi la domiciliul indicat.
Incheiere de sedinta din 16.06.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 43 alin. 2 din Decretul nr. 195/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură.
pentru a se cita din nou inculpatul.
Incheiere de sedinta din 18.02.2020Se amână cauza pentru a fi judecată de către completul rezultat prin repartizarea ciclică.
Incheiere de sedinta din 23.01.2020Se amână cauza pentru lipsa de procedură cu inculpatul.
Incheiere de sedinta din 16.01.2020Amână judecarea cauzei pentru efectuarea de verificări privind inculpatul.
Incheiere de sedinta din 14.11.2019Amână judecarea cauzei pentru a se emite mandat de aducere pe numele inculpatului.
Incheiere de sedinta din 19.09.2019