Ţ************* A****
ReclamantP***** T****
PârâtAdmite în parte obiecţiunile formulate de pârâtul P***** T**** la raportul întocmit de domnul expert Pătraşcu Ovidiu. Dispune revenirea către domnul expert Pătraşcu Ovidiu pentru a răspunde la următoarele aspecte: - să precizeze dacă părţile au participat efectiv la măsurarea terenurilor, iar în caz negativ se va proceda la refacerea măsurătorilor cu citarea legală a acestora conform prevederilor art. 335 C.proc.civ.; - să arate dacă pe terenuri există pomi fructiferi, iar în caz afirmativ să precizeze dacă a ţinut cont de aceştia la stabilirea valorii bunului. Răspunsul se va depune cu cel puţin 10 zile înainte de termen sub sancţiunea amenzii în suficiente exemplare pentru instan?ă ?i pentru păr?i. Respinge în rest obiecţiunile formulate ca neîntemeiate. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 27.01.2023.
Incheiere de sedinta din 27.01.2023Amână pronunţarea în cauză la data de 27.01.2023 pentru când părţile vor lua la cunoştinţă de soluţie prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 25.01.2023.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.01.2023Amână pronunţarea cu privire la obiectiuni la data de 25.01.2023, pentru când părţile vor lua la cunoştinţă de soluţie prin mijlocirea grefei instanţei. Acorda termen la data de 28.02.2023, ora 09:00. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.01.2023.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2023Amână judecarea cauzei la data de 10.01.2023 pentru când se va reveni cu adresa cu expert.
Incheiere de sedinta din 20.09.2022Admite în principiu cererea formulată de reclamanta ŢÎRU ANETA în contradictoriu cu pârâtul P***** T****. Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de reclamanta pârâtă ŢÎRU ANETA ca neîntemeiată. Admite în parte în principiu cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant P***** T**** în contradictoriu cu reclamanta pârâtă ŢÎRU ANETA. Constată că păr?ile au dobândit în cotă de 1 următoarele bunuri imobile: - terenul în suprafaţă de 4578 mp situat în intravilan com. Dumitreşti, sat Blidari, jud. Vrancea T 4 P 350% A S=989 mp, P 350%,351 F S=3590 mp, atribuit nr. cadastral I.E. 51806, cu vecinii : N- Ţîru Jane, E – Ţîru Jane, S- Jipianu Maria, V- Drum; - terenul în suprafaţă de 6663 mp situat în extravilan com. Dumitreşti, jud. Vrancea T 203 P 6257,6256 F1, cu vecinii : N- Petrică Blidaru, E – Neagu Serbu, S- drum, V – def. Marin Blidaru. Dispune efectuarea în cauză a unei expertize topo având ca obiective identificare, măsurare, evaluare şi propuneri de lotizare a terenurilor reţinute în masa partajabilă, cu menţiunea de a ţine cont de cel puţin o variantă propusă de către părţi. Desemnează expert topograf pe domnul expert Pătraşcu Ovidiu. Stabileşte onorariu provizoriu expert topograf în cuantum de 800 lei şi 100 de lei cheltuieli de transport, în sarcina reclamantei pârâte. Pune în vedere reclamantei pârâte să depună la dosarul cauzei dovada achitării onorariului de expert până la termen, sub sancţiunea supendării prezentei cauze în condiţiile art. 242 C.proc.civ. Dispune emiterea de adrese în mod corespunzător către BLET Vrancea şi domnul expert desemnat. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 20.09.2022, pentru când se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 29.07.2022.
Incheiereadmitereinprincipiu din 29.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 29.07.2022 pentru când părţile vor lua la cunoştinţă de soluţie prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 22.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 22.07.2022 pentru când părţile vor lua la cunoştinţă de soluţie prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 15.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 15.07.2022 pentru când părţile vor lua la cunoştinţă de soluţie prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 08.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 08.07.2022 pentru când părţile vor lua la cunoştinţă de soluţie prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 01.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 01.07.2022 pentru când părţile vor lua la cunoştinţă de soluţie prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 24.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 24.06.2022 pentru când părţile vor lua la cunoştinţă de soluţie prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 17.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 17.06.2022 pentru când părţile vor lua la cunoştinţă de soluţie prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 10.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 10.06.2022 pentru când părţile vor lua la cunoştinţă de soluţie prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 03.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 03.06.2022 pentru când părţile vor lua la cunoştinţă de soluţie prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 27.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 27.05.2022 pentru când părţile vor lua la cunoştinţă de soluţie prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 20.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 20.05.2022 pentru când părţile vor lua la cunoştinţă de soluţie prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 13.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 13.05.2022 pentru când părţile vor lua la cunoştinţă de soluţie prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 06.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.05.2022Amână pronun?area cu privire la încheierea de admitere în principiu la data de 06.05.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Termen fond, 20.09.2022. Cu cale de atac cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, 12.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2022Termen acordat la data de 12.04.2022, ora 11:00, pentru depunerea relatiilor solicitate.
Incheiere de sedinta din 25.01.2022Termen acordat la data de 25.01.2022 ora 11:00, în vederea administrării probatoriului încuviintat.
Incheiere de sedinta din 19.10.2021Admite în parte cererea formulată de petentul P***** T****. Dispune scutirea petentului de la plata taxei judiciare de timbru de 1.146,21 lei datorată în dosarul nr. 18041/231/2019. Pune în vedere petentului că, în cazul pierderii procesului, cheltuielile de judecată ale celeilalte părti vor fi în sarcina sa, precum şi posibilitatea restituirii sumei primite cu titlu de ajutor public judiciar în cazul prevăzut la art.17 alin. (2), art. 19 alin. (2) şi art. 50 ind. 2 din O.U.G. nr. 51/2008. Cu drept de cerere de reexaminare, la Judecătoria Focşani, în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, data de 02.07.2021.
Incheiere de sedinta din 02.07.2021Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 02.07.2021. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei, azi, 15.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.06.2021Termen acordat la data de 15.06.2021 pentru solutionarea cererii de ajutor public judiciar. Termen fond 19.10.2021, ora 11:00.
Incheiere de sedinta din 25.05.2021Termen acordat la data de 25.05.2021, ora 11:00, pentru studierea precizărilor depuse de pârât şi pentru stabilirea taxei judiciare de timbru aferentă acestei cereri.
Incheiere de sedinta din 16.02.2021Termen acordat la data de 16.02.2021 ora 11:00, pentru ca pârâtul să depună rela?iile solicitate.
Incheiere de sedinta din 27.10.2020