M**** A****
InculpatSent. pen. nr.107/20.02.2020. În temeiul art. 396 al.1 şi 2 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul MA pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. şi ped. de art. 335 al. 1 C. pen. cu aplic. art. 396 al. 10 C. pr. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare la Primăria oraşului Borşa sau la o altă entitate, în condiţiile stabilite de Serviciul de Probaţiune. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În temeiul art. 274 al. 1 C. pr. pen., obligă pe inculpat să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 februarie 2020.
Hotarare 107/2020 din 20.02.2020Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului şi amână cauza la 20.02.2020.
Incheiere de sedinta din 23.01.2020Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului şi amână cauza la 23.01.2020.
Incheiere de sedinta din 18.12.2019Amână cauza la 18.12.2019 pentru a da posibilitate inculpatului să depună înscrisuri în circumstanţiere.
Incheiere de sedinta din 21.11.2019Încuviinţează cererea de amânare formulat de inculpat în vederea angajării unui apărător şi amână cauza la data de 21.11.2019.
Incheiere de sedinta din 07.11.2019Amână cauza la 07.11.2019 pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 03.10.2019