A******** S******* H********
ReclamantC******** L**** A* C****** T******
PârâtC***** T******
PârâtP******* C****** T******
PârâtRespinge excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a P******* C****** T****** şi a Consiliului Local Toteşti, şi a prescripţiei invocate de pârâtul Consiliul Local Tote?ti prin întâmpinare. Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta Asociaţia “SALVITAL” Hunedoara, în contradictoriu cu pârâţii C******** L**** A* C****** T******, C***** T****** şi P******* C****** T******, şi în consecinţă: Obligă pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 58266 lei reprezentând debite restante, precum şi la plata dobânzii legale începând cu data de scadenţei şi până la plata efectivă a debitului principal. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, în măsura exercitării căii de atac cererea de apel se depune la Judecătoria Haţeg sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 402 Cod proc. Civ., azi 15 iulie 2020.
Hotarare 261/2020 din 15.07.2020Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri. Amână pronunţarea la data de 15.07.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.07.2020.
Incheiere de sedinta din 07.07.2020Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de către PRIMĂRIA COMUNEI TOTEŞTI. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 07 iulie 2020 ora 09:00. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09 iunie 2020.
Incheiere de sedinta din 09.06.2020Suspendat în baza Decretului nr.240/14.04.2020 al Preşedintelui României privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Dispune preschimbare termenului de judecată în cauză si stabileşte termen la data de 12.05.2020, pentru când se vor cita părţile cu menţiunea că faţă de măsurile luate la nivel naţional, pentru prevenirea infectării si răspândirii infecţiei cu virusul COVID-19, în vederea asigurării sănătăţii si securită?ii in muncă la nivelul personalului instanţei si în scopul prevenirii afectării bunei desfăşurări a activităţii curente a Judecătoriei Ha?eg, se recomandă ca toate înscrisurile care urmează a fi depuse la dosar să fie trimise prin email la adresa [email protected] sau prin fax la nr. 0254777285 şi cu recomandarea de a solicita judecarea cauzei în lipsă şi să vă prezentaţi în cauză doar în măsura în care prezenţa este obligatorie. Menţine dispoziţiile încheierii anterioare. Definitivă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 24.03.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04 februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 04.02.2020