T**** A********
ReclamantC*** J******** D* P***** M********
IntimatRespinge excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă. Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Respinge ca prescrisă acţiunea formulată de reclamant pentru acordarea drepturilor din pensie pentru perioada 01.10.2008 – 19.09.2016. Respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul T.A.în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** M******** cu sediul în Baia Mare, str. Hortensiei nr 1A, jud Maramureş, pentru plata diferenţelor de pensie eferente perioadei 20.09.2016-01.10.2018. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureş, secţia I civilă Pronunţată azi, 31 martie 2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Hotarare 338/2020 din 31.03.2020Amână pronunţarea soluţiei la 31.03.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.03.2020Amână pronunţarea soluţiei la 17.03.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2020Având în vedere Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Maramureş nr. 2 din 29.01.2020 prin care s-a decis suspendarea activităţii de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, pe perioada nedeterminată, şi constatând că prezenta cauză nu se regăseşte între cele enumerate ca fiind urgente, instanţa dispune amânarea judecării cauzei.
Incheiere de sedinta din 04.02.2020pentru studiul înscrisurilor depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 13.12.2019pentru a se solicita relaţii de la C*** J******** D* P***** M********
Incheiere de sedinta din 26.11.2019