C*** Ş*******
InculpatConstată competenţa materială şi teritorială a instanţei. În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1173/137/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, privind pe inculpatul C*** Ş*******, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, prev. de art. 336 alin. (1) Cod penal, a administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C*** Ş*******. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu din data de 11 decembrie 2019.
Incheierefinalacamerapreliminara366/2019 din 11.12.2019Având în vedere că în prezenta cauză s-a formulat cerere de abţinere care a fost admisă prin Încheierea Camerei de consiliu din data de 09 decembrie 2019, amână judecarea cauzei la data de 11 DECEMBRIE - complet C1M, ora 9,00.
Incheiere de sedinta din 10.12.2019