S**** V*****
ReclamantP************ C****** P*** R*********** L****
PârâtS***** R***** P*** M********* F********* P******* P*** R*********** L****
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, invocată de acesta, ca neîntemeiată. Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtul PENITENCIARUL CODLEA, reprezentat legal prin comisar şef de penitenciare Fabry Felix-Alexandru. Respinge acţiunea formulată de reclamantul S**** V***** în contradictoriu cu pârâţii PENITENCIARUL CODLEA, reprezentat legal prin comisar şef de penitenciare Fabry Felix-Alexandru şi STATUL ROMÂN, reprezentat prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE – AJFP BRAŞOV, ca prescrisă. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.11.2019.
Hotarare 10383/2019 din 13.11.2019amana pronunţarea pentru data de 13.11.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2019