T*** S*****
InculpatÎn temeiul prevederilor art.342 şi 346 alin.1 cod proc.penală, constată competenţa instanţei şi legalitatea sesizării acesteia prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele nr.300/P/2019 din 29.11.2019, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Toma Ştefan, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea, la data de 27.04.2019, a infracţiunii de refuzul de a se supune prelevarii de mostre biologice in vederea stabilirii alcolemiei,faptă prev. de art.337 C.p. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii. Încheierea se comunică, de îndată, Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele şi inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la data comunicării încheierii,conform prevederilor art.347 alin.1 cod proc.penală. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 19.02.2020.
Incheiere finala dezinvestire 54/2020 din 19.02.2020A fost formulata cerere de abţinere la data de 15.01.2020. Cerere admisă fiind dispusă trimiterea cauzei la registratura instanţei pentru repartizarea aleatorie.
Admite ca întemeiată cererea de abtinere. Dispune trimiterea cauzei la registratura instantei pentru repartizare aleatorie. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.01.2020.
Incheiere de sedinta din 16.01.2020