C****** S****
PetentI************ D* P****** A* J******** C********* S******** R*****
IntimatB**** S***** G*****
IntervenientC****** V*******
IntervenientC*** I******** S*
IntervenientRespinge, ca neîntemeiată, plângerea contraven?ională formulată de petentul *** în contradictoriu cu intimatul ***, împotriva procesului verbal seria PCTX nr. 0258851/02.07.2019. Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria Constanţa, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.11.2020.
Hotarare 10124/2020 din 12.11.2020Amână pronunţarea la data de 12.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2020Amână pronunţarea la data de 28.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2020Respinge, ca neîntemeiată, excepţia tardivităţii formulării plângerii contravenţionale, invocată din oficiu. Cu cale de atac odată cu fondul. Fixează termen de judecată în continuare la data de 13.10.2020, ora 15,00, Completul C31, pentru când se citează petentul *** şi intimatul ***. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 05.08.2020.
Incheiere de sedinta din 05.08.2020Amână pronunţarea la data de 05.08.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 22.07.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.07.2020Amână pronunţarea la data de 22.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.07.2020În temeiul art. 42 alin (6) din Decretul nr. 195/16.03.2020, constată suspendată de drept cauza.
Incheiere suspendare din 07.04.2020Pentru a se relua procedura de citare.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020Pentru a se comunica cererea de chemare in judecata.
Incheiere de sedinta din 05.11.2019