B******** F** J*****
ContestatorD***** A*******
IntimatAdmite sesizarea Biroului Executări penale din cadrul Judecătoriei Târnăveni având ca obiect contestaţie la executare. Constată prescrisă sancţiunea pecuniară în cuantum de 470 euro (400 euro amendă şi 70 euro cheltuieli judiciare), în echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data pronunţarii hotărârii de condamnare, respectiv din data de 06.12.2017, aplicată prin decizia nr. 5034 Js 10455/16Cs din data de 31.08.2016, pronun?ată de autorită?ile judiciare germane Amtsgericht Neustadt, definitivă la data de 28.10.2016, cu privire la intimat Dragoi Aurelian, şi recunoscută prin Sentinţa penală nr. 155/06.12.2017 pronunţată de Judecătoria Târnăveni în dosar nr. 1616/323/2017 şi în consecinţă, dispune încetarea executării. Cheltuielile judiciare avansate de Statul Român, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.12.2019.
Hotarare 136/2019 din 24.12.2019AMÂNĂ PRONUNŢAREA la 24.12.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2019amânat lipsa intimat, citare cu mandat
Incheiere de sedinta din 13.11.2019termen preschimbat la data de 13.11.2019