G***** P*** I**
Intimat Av. Burghelea Anca DanielaÎn temeiul art. 560, art. 586 C. pr. pen., cu referire la art. 63, art. 64 C. pen., respinge ca neîntemeiată sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Bacău cu privire la executarea prin muncă neremunerată în folosul comunităţii sau înlocuirea amenzii penale în sumă de 2000 lei aplicată condamnatului G***** P*** I** prin s. p. nr. 2000/05.12.2017 a Judecătoriei Bacău, cu pedeapsa închisorii. Ia act că inculpatul a fost asistat de avocat din oficiu. În temeiul art. 275 al. 3, 6 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.03.2021.
Hotarare 402/2021 din 10.03.2021STABILEŞTE PRONUNŢAREA LA DATA DE 10.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2021AMÂNĂ JUDECAREA CAUZEI LA DATA DE 25.02.2021, ORA 14.30, C. P. 22 BIS, PENTRU A CITA INTIMATUL CU MANDAT DE ADUCERE ŞI A SE EFECTUA VERIFICĂRI PENTRU A STABILI BUNURILE ŞI VENITURILE ACESTUIA.
Incheiere de sedinta din 12.11.2020SUSPENDAT DE DREPT CONFORM DECRETUL PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI NR. 195/2020 ŞI NR.240/2020 PRIVIND DECRETAREA STĂRII DE URGENŢĂ.
Incheiere suspendare din 07.05.2020PRESCHIMBĂ TERMENUL DE JUDECATĂ LA DATA DE 07.05.2020.
Rezolutie din 19.03.2020Având în vedere protestul personalului auxiliar şi conex al Judecătoriei Bacău şi fata de Hotărârea nr. 3 din 31.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Bacău amâna cauza la 19.03.2020, pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 06.02.2020