P******* C****** B****
PetentM**** M***** N******
IntimatAdmite cererea formulată de petentul P******* C****** B**** în contradictoriu cu intimatul M**** M***** N******. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în sumă de 500 lei aplicată intimatului prin procesul verbal nr. 0191670/26.10.2018 cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o perioadă de 37 de ore, la Primăria Comunei Bradu, în domeniile şi locurile ce vor fi stabilite de această instituţie. Dispune ca intimata să presteze în total un număr de 37 de ore de activitate în folosul comunităţii, având în vedere disp. art. 39 ind. 1 alin. 2 din OG 2/2001 şi sancţiunea aplicată prin procesul verbal de mai sus, astfel cum a fost înlocuită în precedent. Sancţiunea va fi executată prin serviciul specializat al Primăria Comunei Bradu, prin efectuarea de către contravenient a activităţilor aprobate prin HCL. Ia act că petenta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de exercitare a căii de atac se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 23.10.2020.
Hotarare 5611/2020 din 23.10.2020