P*** A****
ReclamantP*** A**
ReclamantS* D********** E****** O****** S*
PârâtRespinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii P*** A**** şi P*** A** în contradictoriu cu pârâta S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A., ca neîntemeiată. Admite cererea de majorare a onorariului formulată de expertul tehnic judiciar Cristian Ghemaru şi majorează onorariul de la suma de 1.000 lei, la 1.600 de lei., punând în sarcina reclamanţilor obligaţia de a plăti în contul Biroului local pentru expertize tehnice judiciare din cadrul Tribunalului Argeş suma de 600 lei. Admite în parte cererea de majorare a onorariului formulată de expertul tehnic judiciar Negru Gheorghe şi majorează onorariul de la suma de 1.000 lei, la 1.600 de lei, punând în sarcina pârâtei obligaţia de a plăti în contul Biroului local pentru expertize tehnice judiciare din cadrul Tribunalului Argeş suma de 600 lei. Înştiinţează Biroul local pentru expertize tehnice judiciare din cadrul Tribunalului Argeş că suma definitiv aprobată la plată expertului tehnic judiciar Cristian Ghemaru şi pentru expertul tehnic judiciar Negru Gheorghe este 1.600 lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Piteşti. Executorie în ceea ce priveşte majorarea onorariului cuvenit experţilor judiciari şi obligarea părţilor la plata diferenţei de onorariu. Obligă reclamanţii la plata către pârâtă a sumei de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Hotarare 160/2023 din 13.01.2023Amână pronunţarea în cauză la data de 13.01.2023. Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 05.01.2023.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.01.2023Constată întemeiată cererea de amânare a judecării cauzei formulată de către reprezentanta reclaman?ilor. Amână judecarea cauzei ?i acordă termen la data de 05.01.2023, ora 09:00, sala 2, completul C4-10. Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 24.11.2022.
Incheiere de sedinta din 24.11.2022Admite cererea formulată de domnul expert Negru Gheorghe de majorare a oborariului de expert. Dispune să se revină cu adresă către domnul expert Micuda Ion Dan cu men?iunea de a efectua ?i a depune raportul de expertiză tehnică în specilitatea evaluare imobiliară la dosar cu cel putin 10 zile înainte de termenul acordat în cauză. Amână judecarea cauzei ?i acordă termen la data de 24.11.2022, ora 09:00, sala 2, completul C4-10. Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 27.10.2022.
Incheiere de sedinta din 27.10.2022Încuviin?ează cererea de efectuare a expertizei evaluatorii având următoarele obiective: - Să se calculeze contravaloarea lipsei de folosin?ă a terenului afectat de amplasarea stâlpului ?i a liniilor de tensiune; - Să se calculeze valoarea terenului fără amplasarea stâlpului ?i fără a fi afectat de traversarea liniilor electrice ?i valoarea terenului cu stâlpul amplasat pe el ?i traversat de linii electrice. Desemnează aleatoriu pe domnul expert Micuda Ion Dan, stabilind totodată ?i onorariul provizoriu în cuantum de 800 de lei în sarcina reclaman?ilor. Pune în vedere reclaman?ilor să facă dovada achitării onorariului de expert în termen de 5 zile de la numire, sub sanc?iunea decăderii din dreptul de a administra proba cu expertiza. Emiterea unei adrese către expertul desemnat în cauză cu men?iunea de a efectua expertiza legală ?i de a depune raportul de expertiză cu cel pu?in 10 zile înainte de termenul acordat, după depunerea dovezii de achitare a onorariului de expert. Totodată, dispune emiterea unei adrese către Biroul Local de Expertize Tehnice pentru a-i încuno?tin?a cu privire la numirea expertului, precum ?i a celorlalte elemente prevăzute de art. 17 alin 3 din OG 2/2000. Amână judecarea cauzei la data de 27.10.2022, completul C4-10, sala 2, ora 09:00, pentru când reclaman?ii au termen în cuno?tin?ă. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronun?ată în ?edin?a publică de la 15.09.2022.
Incheiere de sedinta din 15.09.2022Constată că, urmare a desfiinţării completului de judecată C 4-3 j şi C4-3 j CC prin Hotărârea nr. 13 din data de 06 Mai 2022, prezenta cauză urmează a fi repartizată ciclic completurilor C 2-8, C 2-9, C 4-9, C 4-10 şi C 5-15, urmând ca părţile să fie citate la termenul de judecată ce se va stabili de completul căruia i se va repartizat prezenta cauză. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Mai 2022.
Incheiere de sedinta din 26.05.2022Constată că lucrarea de expertiză întocmită în cauză de către expert Negru Gheorghe a fost depusă la dosarul cauzei la data de 15 martie 2022, cu încălcarea termenului procedural. Pentru a se asigura respectarea principiului continuităţii completului de judecată, amână judecarea cauzei la data de 26 mai 2022, Sala 2, Complet C 4-3 j. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 martie 2022.
Incheiere de sedinta din 17.03.2022Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de domnul expert Negru Gheorghe pentru a efectua şi depune la dosarul cauzei lucrarea de expertiză. Pentru lipsa lucrării de expertiză, amână judecarea cauzei la data 17 martie 2022, sala 2, ora de strigare a cauzei urmând a se stabili ulterior, prin publicarea listei de şedinţă pe site-ul instanţei cu cel puţin 2 zile înaintea şedinţei de judecată. Revine cu adresă către expert Negru Gheorghe, cu solicitarea de a întocmi şi depune la dosarul cauzei lucrarea de expertiză în termen legal. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 decembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 09.12.2021Amână judecarea cauzei la data 09 decembrie 2021, pentru lipsa lucrării de expertiză în specialitate topografie. Se revine cu adresă către expert Negru Gheorghe, cu solicitarea de a întocmi şi depune la dosarul cauzei lucrarea de expertiză în termen legal. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 septembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 30.09.2021Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri, proba cu expertiză tehnică în specialitate topografie evaluări proprietăţi imobiliară şi în specialitate electroenergetică . În conformitate cu disp. art.330 Cod proc. Civilă numeşte expert în specialitate topografie d-nul N.G. şi va stabili onorariu provizoriu în cuantum de 1000 lei în sarcina reclamanţilor. În conformitate cu disp. art.330 Cod proc. civilă numeşte expert în specialitate electroenergetică d-nul G. C. şi va stabili onorariu provizoriu în cuantum de 1000 lei în sarcina pârâtei. Pune în vedere părţilor, să depună la dosar în termen de cinci zile dovada achitării onorariului de expert, sub sancţiunea decăderii sau a suspendării cauzei în baza disp. art.242 alin. 1 Cod proc. civilă. Emite adresă către BLET pentru face cunoscut numele expertului şi onorariul stabilit . Emite adresă către experţii desemnaţi, pentru a efectua rapoartele de expertiză cu cel puţin 7 zile înaintate de termenul de judecată ce se va acorda, conform art. 336 alin. 1 Cod proc. Civilă, având în vedere obiectivele solicitate de părţi şi depuse în scris la dosar, pe care le înaintăm alăturat. Amână judecarea cauzei la 30.09.2021, sala 2, ora 09:30 Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Mai 2021
Incheiere de sedinta din 13.05.2021Încuviinţează cererea pentru imposibilitate de prezentare formulată de apărătorul reclamanţilor, ca dovedită. Proroga discutarea admisibilităţii probatoriului, solicitată de părţi, la următorul termen de judecată. Citarea pârâtei. Amână judecarea cauzei la 13.05.2021, sala 2, ora 09:00 Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Martie 2021
Incheiere de sedinta din 18.03.2021SE VA CONTINUA PROCEDURA PREALABILĂ
Admite excepţia necompetenţei funcţionale a completului de judecată C5-7V, invocată din oficiu. Dispune trimiterea dosarului nr. 18325/280/2019 la departamentul Registratură în vederea efectuării repartizării aleatorii. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 14.02.2020.
Incheiere de sedinta din 14.02.2020În conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 17 alin.1 coroborat cu art. 16 alin.1 lit. j din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti aprobat prin H.C.S.M. 1375/2015, pentru ca activitatea de judecată să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, acordă termen la data de 14.02.2020, completul C5-7V, camera de consiliu, ora 8:30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 31 Ianuarie 2020.
Incheiere de sedinta din 31.01.2020